Extern· 1 min citire

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în Iran

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în Iran

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în Iran

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 5 apr. 2017, 12:33

Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs miercuri dimineață în apropierea orașului Mashhad din nord-estul Iranului, a anunțat Institutul american de geofizică (USGS), relatează Reuters. Potrivit AFP, magnitudinea seismului a fost 6 grade pe scara Richter.

USGS susține că seismul a avut epicentrul la 76 km sud-est de oraș și s-a produs la o adâncime de 33 km. Pe de altă, AFP relatează fără a cita sursa că seismul s-a produs la 10 km adâncime, la o distanță de 80 km de Mashhad, scrie Agerpres.ro.

Potrivit televiziunii iraniene de stat, cutremurul a avut loc la ora locală 10.40 (06.10 GMT) și a fost puternic resimțit la Mashhad și în orașele din jur.

"A fost oribil. S-a produs un mare zgomot. Totul se zguduia", a declarat telefonic pentru AFP o localnică.

Agenția Tasnim scrie că liniile telefonice din zonele afectate nu mai funcționează. Nu s-au raportat încă pagube materiale sau victime, dar echipele de salvare au fost mobilizate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern