Mai multe sute de studenți pro-regim s-au strâns sâmbătă în fața Universității din Teheran, după un protest al mai multor zeci de studenți împotriva puterii, au relatat media locale, citate de AFP, notează Agerpres.
Joi și vineri, sute de iranieni au manifestat în circa zece orașe de provincie împotriva puterii și a dificultăților economice cu care se confruntă țara, manifestațiile fiind cele mai importante de la mișcarea de contestare împotriva realegerii fostului președinte ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad în 2009.
Sâmbătă, între 50 și 70 de studenți au manifestat în fața Universității din Teheran scandând sloganuri politice împotriva puterii, au relatat agențiile de presă Fars și Mehr, apropiate conservatorilor.
Într-o postare video pe mesageria criptată Telegram a agenției Fars puteau fi văzuți studenți strânși la intrarea principală a Universității și care făceau apel la oameni să li se alăture.
''Contrar demonstrațiilor din alte orașe care erau îndreptate împotriva situației economice și a inflației, această adunare este una politică'', a afirmat Fars. ''Nici Gaza, nici Liban, eu îmi sacrific viața pentru Iran'', au scandat manifestanții, referindu-se la politica regională a Iranului, a precizat aceeași sursă.
Potrivit agenției Mehr, ''sloganuri dure au fost lansate împotriva conducătorilor țării''.
În înregistrare puteau fi văzute forțele speciale de poliție desfășurate pe un bulevard din apropierea Universității.
Imediat după aceasta, sute de studenți pro-regim s-au strâns în fața Universității, în centrul capitalei iraniene. ''Moarte rebelilor !'', strigau ei, potrivit unor înregistrări video publicate de agențiile de presă.
''Oportuniștii care vor să profite de situație (...) s-au dispersat odată cu venirea studenților'', a relatat agenția Tasnim, apropiată conservatorilor.
Mai înainte, în cursul zilei de sâmbătă, guvernul de la Teheran a avertizat în legătură cu noi ''adunări ilegale'' în țară.