Extern· 2 min citire

Cine este Kathleen Kavalec, prima femeie ambasador al Statelor Unite la București

Cine este Kathleen Kavalec, prima femeie ambasador al Statelor Unite la București

Cine este Kathleen Kavalec, prima femeie ambasador al Statelor Unite la București

Scris de Iulian Budusan Publicat: 9 feb. 2023, 17:36

Statele Unite au numit, pentru prima oară în istorie, o femeie pe postul de ambasador la București. Kathleen Kavalec este diplomat de carieră și a supravegheat programe majore de asistență ale SUA în străinătate. Ea a lucrat la amabasadele SUA din Ucraina și Rusia.

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, a sosit joi, 9 februarie, la București.

”Doamna ambasador Kathleen Kavalec a sosit astăzi la București. În următoarele zile, doamna ambasador Kavalec va prezenta scrisorile de acreditare președintelui Klaus Iohannis și se va întâlni cu prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă și cu ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu”, a anunțat Ambasada SUA într-o postare pe Facebook.

Cine este Kathleen Kavalec

Plenul Senatului american a confirmat-o, în decembrie, pe viitoarea ambasadoare a SUA în România, Kathleen Kavalec.

Kathleen Ann Kavalec, diplomat de carieră care a supravegheat programe majore de asistență ale SUA în străinătate, a fost nominalizată în luna iunie de președintele american Joe Biden pentru funcția de ambasador în România.

Ea face parte din Corpul înalților diplomați, cu rangul de ministru consilier, iar la momentul nominalizării era șef de misiune la Misiunea Organizației pentru Securiate și Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia și Herțegovina, detașată de la Departamentul de Stat din 2019. Anterior, ea a fost secretar adjunct în Biroul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice. Înainte de asta, Kavalec a fost directorul Oficiului pentru Afaceri Rusești și adjunctul șefului Misiunii SUA UNESCO în Paris. Ea a mai supravegheat programe majore de asistență ale SUA în străinătate, în calitate de coordonator adjunct pentru asistență în Biroul European și director pentru prevenirea conflictelor în Oficiul de Coordonare pentru Reconstrucție și Stabilizare.

Alte sarcini îndeplinite de Kavalec în străinătate au inclus funcția de comisar pentru probleme culturale în Ambasada SUA la București, consilier politic la Ambasada SUA din Kiev (Ucraina) și comisar politic la Ambasada SUA la Moscova (Rusia).

La Washington, ea a lucrat ca ofițer pentru management legislativ în Biroul pentru Afaceri Legislative și ca director al Departamentului Economic la Oficiul de Coordonare pentru Asistență pentru noil state independente.

Născută în California, Kavalec a obținut licența în Științe Politice la University of California din Berkely și un master în Științe în serviciul diplomatic la Georgetown University din Washington DC.

A primit numeroase distincții ale Departamentului de Stat, precum și Presidential Rank Award. Ea vorbește română, spaniolă, portugheză, franceză și rusă.

Adrian Zuckerman și-a încheiat mandatul de ambasador al SUA la București în ianuarie 2021.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern