Extern· 2 min citire

Ce se schimbă în relația Ucraina-SUA după victoria zdrobitoare a democraților în Congres? Analiza presei de la Kiev

Volodimir Zelenski și Donald Trump (Profimedia)

Volodimir Zelenski și Donald Trump (Profimedia)

Publicat4 nov. 2026, 10:01
Actualizat4 nov. 2026, 10:17

Schimbarea majoră de pe scena politică din Statele Unite ar putea influența atitudinea Washingtonului față de Ucraina, notează presa de la Kiev. Mai precis, noua configurație a Congresului ar putea aduce o supraveghere mai strictă a deciziilor de la Casa Albă, în condițiile în care administrația Trump continuă negocierile cu Rusia.

Potrivit presei de la Kiev, rezultatele alegerilor de la jumătatea mandatului pune capăt controlului republican asupra Congresului, notează jurnaliștii de la Kiev Independent și Kyiv Post. Democrații obțin astfel instrumente pentru a bloca o parte a agendei legislative a președintelui Donald Trump și pentru a exercita o influență mai mare asupra politicii externe a acestuia, inclusiv în ceea ce privește războiul din Ucraina.

Publicațiile ucrainene subliniază faptul că democrații au susținut în mod constant continuarea ajutorului militar și financiar pentru Kiev și au criticat unele decizii ale administrației Trump considerate favorabile Moscovei, inclusiv relaxarea parțială a unor restricții privind sectorul energetic rusesc.

Zelenski susține că Rusia a atacat o centrală din Harkov, la doar câteva ore după ce Trump a anunțat un „armistițiu energetic”

Ce înseamnă noua majoritate pentru Ucraina

Controlul ambelor camere ale Congresului le-ar oferi parlamentarilor democrați o influență mai mare asupra alocărilor bugetare pentru apărare, asupra legislației privind sancțiunile și asupra supravegherii negocierilor purtate de administrația Trump cu Moscova.

Democrații ar putea organiza, de asemenea, audieri pentru a analiza modul în care Washingtonul gestionează livrările de armament, garanțiile de securitate și contactele diplomatice cu Rusia.

notează Kyiv Post.

Cu toate acestea, noua majoritate nu garantează automat un sprijin militar suplimentar pentru Ucraina. Orice pachet de finanțare trebuie să fie aprobat atât de Camera Reprezentanților, cât și de Senat, iar legea are nevoie și de semnătura președintelui Donald Trump sau de o majoritate suficientă pentru a depăși un eventual veto.

O victorie a democraților ar putea oferi Ucrainei un Congres mai favorabil și o supraveghere mai strictă a schimbărilor de direcție din politica externă a lui Trump.

Senatorii americani au demonstrat că pot construi o majoritate bipartizană în favoarea sprijinirii Ucrainei. Cel mai recent exemplu a venit în august, când au adoptat Legea Lindsey Graham (votată și adoptată de Senat pe 7 august 2026, cu 86 de voturi pentru și 11 împotrivă.- N.R).

arată analiza din Kyiv Independent.

În același timp, Kyiv Independent afirmă că președintele american va continua să controleze ferm politica externă a țării sale.

Rezultatele alegerilor vin cu doar câteva zile înaintea unei noi runde de negocieri intermediate de Statele Unite între Ucraina și Rusia, programată pentru 10-11 noiembrie 2026, la Abu Dhabi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern