Echipa democratului Joe Biden, candidat probabil pentru alegerile prezidențiale din SUA din 2020, a denunțat luni o campanie de "calomnie" în fața unor imagini care-l arată pe fostul vicepreședinte în situații aparent jenante cu femei, în contextul în care o a doua acuzatoare a dezvăluit că în trecut Biden a făcut gesturi deplasate la adresa ei, informează marți AFP, citată de Agerpres.
La 76 de ani, Joe Biden domină în sondajele din tabăra democrată, chiar dacă el nu este încă în mod oficial candidat pentru Casa Albă.
Însă aceste acuzații și polemica ce se amplifică începând de vineri amenință probabila candidatură a fostului vicepreședinte al lui Barack Obama, într-o țară în care sensibilitățile au escaladat semnificativ după declanșarea mișcării #MeToo, care a dus la căderea mai multor personalități pentru hărțuire sexuală.
"El și-a pus mâna în jurul gâtului meu, m-a tras spre el pentru a-și freca nasul de al meu. În timp ce mă trăgea spre el, am crezut că mă va săruta pe gură", povestește Amy Lappos. "Nu a fost de natură sexuală", însă acest gest dezvăluie "sexism și misoginie", apreciază această femeie, astăzi în vârstă de 43 de ani, în paginile revistei Hartford Courant. Aceste fapte datează din 2009, din timpul unei reuniuni democrate pentru strângere de fonduri.
Știut pentru "atitudini tactile" față de femei, Joe Biden a fost acuzat vineri de Lucy Flores, 39 de ani, fostă deputată democrată din parlamentul statului Nevada, că a sărutat-o în mod deplasat "pe creștetul capului", în 2014, în timpul unui miting de campanie.
De atunci, sunt difuzate în continuu imagini care îl arată pe Biden în situații ce pot părea deplasate, cu femei și tinere, în general în timpul unor evenimente publice.
Una dintre ele i-a luat apărarea. Stephanie Carter, soția fostului ministru al apărării, Ashton Carter, susține pe site-ul Medium că imaginea intens difuzată care îl arată de Joe Biden la Casa Albă în 2015 stând în picioare în spatele ei, cu mâinile pe umerii săi, dezvăluie un moment de pură complicitate și solidaritate.
Echipa lui Joe Biden a dat exemplul ei pentru a denunța luni, într-un comunicat, imagini care "deformează realitatea". "Aceste calomnii și manipulări există de o vreme prin colțurile sumbre ale internetului. Și, până acum, trollii de dreapta și alții continuă să le exploateze în propriul lor avantaj".
Chiar dacă Joe Biden susține că nu-și amintește de faptele care îi sunt reproșate de cele două femei, el a avut totuși grijă duminică să nu le atace, afirmând că ele "trebuie ascultate".