Atacul comis vineri împotriva unei moschei în estul Egiptului s-a soldat cu 305 de morți, printre care 27 de copii, potrivit unui nou bilanț al procurorului general egiptean dat publicității într-un comunicat la televiziunea de stat, informează AFP.
Bilanțul precedent difuzat de autoritățile egiptene informa cu privire la 235 de morți și 109 răniți, notează Agerpres.
Atacatorii au provocat o explozie, iar apoi au deschis focul asupra credincioșilor adunați la rugăciunea de vineri la moscheea Al Rawdah, din localitatea Bir Al Abed, la vest de orașul El Arish.
Potrivit autorităților egiptene, atacul ar fi fost comis de un grup de 25-30 de indivizi care aveau asupra lor steagurile rețelei teroriste Stat Islamic, relatează site-ul agenției Reuters.
”Atacatorii erau în număr de 25-30 și aveau steagurile rețelei teroriste Stat Islamic. Aceștia au ocupat pozițiile din fața ușilor și geamurilor moscheei și au tras cu mitraliere automate asupra oamenilor din moschee”, a anunțat procurorul general al Egiptului.
În nordul Sinaiului forțele de securitate egiptene luptă cu militanți ai Statului Islamic, care au ucis sute de polițiști și soldați după intensificarea ciocnirilor, în ultimii trei ani. În general atacurile militanților au avut ca țintă forțele de securitate, dar s-au extins și mai departe de Sinai, vizând biserici ale creștinilor și pelerini.
Raid antiterorist
Forțele aeriene egiptene au lansat, sâmbătă, atacuri asupra pozițiilor ocupate de teroriștii care au comis atacul de la moscheea din Sinai, soldat cu moartea a peste 235 oameni, a anunțat Armata Egiptului, informează site-ul agenției de presă Reuters, citat de Mediafax.
”Forțele aeriene au eliminat în ultimele ore o serie de avanposturi folosite de celulele teroriste. Câțiva suspecți au fost deja lichidați”, se arată în comunicatul Armatei egiptene.
În plus, militarii egipteni vor rămâne în Peninsula Sinai până când toți cei implicați în atacul de vineri vor fi trași la răspundere, a precizat un reprezentant al forțelor armate din Egipt.
Această acțiune militară vine la câteva ore după ce președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sissi, a declarat că va răzbuna atacul comis vineri într-o moschee din regiunea Sinai.
”Forțele armate și Poliția îi vor răzbuna pe martirii noștri și vor restabili cu forță securitatea și stabilitatea cât mai curând”, avertizase președintele Egiptului.