Un viitor raport al unui procuror special american critică modul în care președintele Joe Biden a gestionat documentele confidențiale, însă nu recomandă urmărirea penal. Pentru acuzații asemănătoare, fostul lider Donald Trump este vizat de urmăriri penale. În cazul acestuia, anchetatorii au scos în evidență rea-voința.
Potrivit The Washington Post, există diferențe marcante între cele două anchete.
Ziarul scrie că numărul documentelor vizate în dosarul Biden este mai mic de 20, iar că în dosarul Trump este vorba despre aproximativ 300 de documente, iar intenția fostului lider de a folosi acele informații în scopuri personale pare evidentă.
În cazul președintelui democrat, Casa Albă a pledat o ”greșeală” și evocă documente luate ”din neatenție”.
Raportul procurorului special Robert Hur în cazul lui Joe Biden urmează să fie publicat în zilele următoare, dezvăluie cotidianul american, citat de news.ro.
Robert Hur a fost numit de către secretarul Justiției Merrick Garland anul trecut, după ce documente clasate ”top secret” datând din perioada în care Joe Biden era vicepreședinte al lui Barack Obama au fost găsite în 2022 în reședința democratului din Delaware și într-unul dintre fostele birouri ale acestuia.
Fostul președinte repiblican Donald Trump, ultrafavoritul dreptei în alegerile primare republicane și care urmează să-l înfrunte pe Joe Biden în alegerile prezidențiale prevăzute la 5 noiembrie, este vizat de urmăriri penale privind gestionarea unor documente confidențiale.
Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, a pledat nevinovat.