Extern· 2 min citire

Avertisment MAE! Ar putea fi afectate mai multe zboruri aeriene

Avertisment MAE! Ar putea fi afectate mai multe zboruri aeriene

Avertisment MAE! Ar putea fi afectate mai multe zboruri aeriene

Publicat9 feb. 2019, 11:38
Actualizat9 feb. 2019, 11:43

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, este instituit cod galben de vânt și precipitații în unele regiuni.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de MAE, codul galben este valabil până luni, 11 februarie, ora 23,59.

În zonele de coastă vor fi intensificări ale vântului și vor fi semnalate precipitații. Vântul, asociat cu furtuna Erik, care se află în nord-vestul Marii Britanii, se va intensifica, din sud-vest, cu rafale în sudul țării, ulterior fiind afectate și zonele mai extinse de uscat.

De asemenea, vântul puternic va afecta Irlanda de Nord și vestul Scoției, cu probabilitatea perturbării transporturilor (rutier, aerian etc.). Din aceasta cauză, este posibil ca pe unele elemente de infrastructură (poduri, viaducte, carosabil rutier), circulația să fie îngreunată.

Totodată, este posibil ca pe unele aeroporturi să se înregistreze întârzieri sau chiar anulări de zboruri.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să se informeze pe paginile oficiale ale companiilor de zbor/aeroporturilor, despre starea zborului pe care urmează să îl efectueze.

Informații suplimentare oferite de Biroul meteorologic britanic sunt disponibile la adresa web: https://www.metoffice.gov.uk/.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord +44 20 7602 7328, +44 20 7602 9833, +44 20 7603 6694, +44 20 7602 5193, +44 20 7603 0572, +44 20 7602 2065; Consulatului General la Manchester +44 (0) 161 236 0478, +44 (0) 161 237 5513, +44 (0) 161 236 9687, +44 (0) 161 236 8995; Consulatului General la Edinburgh +44 (0) 131 524 9491 / +44 (0) 131 524 9492, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefoanele de permanență ale misiunilor diplomatice ale României la Londra + 44 (0) 77 387 16 335,
Consulatului General la Manchester +44 (0) 75 35 604 342 și Consulatului General la Edinburgh: +44 (0) 7951 858 445.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://londra.mae.ro, http://manchester.mae.ro, http://edinburgh.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația "Călătorește în siguranță" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern