Propunerea prezentată de președintele francez Emmanuel Macron, privind acordul nuclear semnat cu Iranul, se bazează pe înțelegeri internaționale deja existente, însă va aduce câteva elemente noi, a declarat un oficial german de rang înalt, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.
"Premisa propunerii lui Macron este ca acordul să rămână în forma sa existentă, dar să prezinte câteva elemente adiționale", a declarat oficialul.
"Din punctul nostru de vedere, acordul trebuie păstrat", a adăugat el.
Cancelarul german Angela Merkel se va întâlni vineri cu președintele american Donald Trump, la Washington.
Merkel vizitează SUA imediat după președintele Franței, Emmanuel Macron, pe care Trump l-a primit timp de trei zile, în prima vizită de stat pe care a găzduit-o de la preluarea mandatului. Cancelarul german a mai fost la Casa Albă și în martie anul trecut, dar nu a fost întâmpinată cu onorurile cele mai înalte.
Surse guvernamentale de la Berlin au declarat DPA că nu se așteaptă ca Merkel să obțină pentru Uniunea Europeană prelungirea după data de 1 mai a exceptării de la taxele vamale impuse de președintele SUA în martie asupra importurilor de oțel și aluminiu.
Marile puteri din grupul P5+1 (China, Franța, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite plus Germania) au semnat în 2015 un acord cu Iranul prin care Teheranul se angajează să limiteze activitățile atomice în schimbul relaxării sancțiunilor internaționale. Președintele Donald Trump și Israelul contestă acordul atomic semnat cu Iranul.
Trump a amenințat în mai multe rânduri că Statele Unite se vor retrage din Acordul atomic semnat cu Iranul, acuzând Teheranul de continuarea activităților nucleare și balistice. Liderul american a anunțat că le oferă timp aliaților europeni ai SUA până pe data 12 mai pentru ca aceștia să cadă de acord asupra înăspririi condițiilor acordului, ori altfel Washingtonul se va retrage din acord.