Trei persoane au fost interpelate în noaptea de joi spre vineri în orașul francez Nantes (vest), a indicat poliția, în cea de-a treia noapte de violențe urbane după moartea, marți, a unui tânăr, ucis de către un polițist, relatează AFP, citată de Agerpres.
''Aproximativ cincizeci de vehicule au fost incendiate'', în cursul nopții trecute, potrivit pompierilor. La scurt timp după miezul nopții (22,00 GMT), circa zece vehicule erau deja afectate în cartierul Bellevue. Un liceu și o benzinărie din cartierul Bottiere au făcut de asemenea obiectul unei tentative de incendiere.
La miezul nopții, violențele nu provocaseră răniți și nu existau confruntări între manifestanți și forțele de ordine, potrivit poliției, care a indicat de asemenea că, la fel ca în ajun, un cocktail Molotov a fost aruncat împotriva unei furgonete a poliției în incinta comisariatului din Saint-Herblain, la periferia orașului Nantes.
Un minor de 14 ani a fost interpelat având asupra lui un recipient cu benzină și fitile în cartierul Clos-Toreau, a indicat poliția pentru AFP, precizând că tânărul a fost plasat în arest.
În noaptea de miercuri spre joi, peste patruzeci de vehicule au fost incendiate în așa-zisele cartiere ''sensibile'' din Nantes: Breil, Bellevue, Dervallieres și Malakoff. Șapte clădiri publice și circa zece magazine au fost și ele incendiate.
Boubakar F., în cazul căruia fusese emis un mandat de arestare pentru ''furt în grup organizat'', a fost ucis marți în timp ce încerca să evite controlul poliției în mașină, potrivit Procurorului Republicii. Polițistul aflat la originea tirului soldat cu moartea tânărului a fost plasat joi în arest.