Un tânăr de 21 de ani a fost inculpat în cazul atacului armat dintr-un supermarket din Colodaro, SUA. Acesta se numește Ahmad Al Aliwi Alissa, iar motivele agresiunii încă nu se cunosc.
Un tânăr de 21 de ani a fost inculpat pentru atacul armat de luni dintr-un supermarket din Boulder, Colorado, în cursul căruia zece persoane, printre care și un polițist, au fost ucise, a anunțat marți poliția, relatează AFP și Reuters.
Identificat cu numele Ahmad Al Aliwi Alissa, potrivit unei transcrieri a numelui său prezentată într-o conferință de presă, bărbatul a fost rănit la picior în timpul schimbului de focuri cu poliția în supermarketul King Soopers din Boulder și ulterior spitalizat.
El se află în prezent într-o stare stabilă și urmează să fie transferat în curând într-o închisoare, a declarat Maris Herold, șefa poliției din Boulder.
Mobilul atacului său este încă necunoscut, potrivit autorităților.
Toate victimele au fost identificate și aveau vârste cuprinse între 20 și 65 de ani, potrivit aceleiași surse. Polițistul împușcat mortal era tatăl a șapte copii, a precizat Maris Herold.
Atacatorul este acuzat că a împușcat zece persoane luni după-amiază în sau în împrejurimile magazinului King Soopers din Boulder, oraș de circa 110.000 de locuitori situat la 50 km nord-vest de Denver, capitala Colorado.
În imagini difuzate de la fața locului se poate vedea cum bărbatul, cu bustul gol și în boxeri, este scos de polițiști din magazin. Cu mâinile încătușate la spate, el pare rănit la picior și prezintă urme de sânge.
Potrivit media americane, bărbatul a utilizat o pușcă de asalt de tipul AR-15, folosită frecvent în atacurile armate.
Acest masacru s-a produs la mai puțin de o săptămână după ce un alt atacator, în vârstă tot de 21 de ani, a împușcat mortal opt persoane în saloane de masaj asiatice din Atlanta, în statul Georgia.