Febra electorală nu va lovi doar țara noastră în acest an. Peste 40% din populația lumii va fi chemată la urne, notează jurnaliștii The Economist. Țările implicate reprezintă mai mult de jumătatea din PIB–ul global, de desfășurarea și rezultatul electoral din unele din aceste state depinzând stabilitatea regională.
Este un an al premierelor, remarcă jurnaliștii britanici. Au loc primele alegeri parlamentare democratice în Fiji, este ales direct primul președinte al Turciei și vor fi organizate primele alegeri pentru UE după 2009, înainte de efectele complete ale crizei financiare și de creșterea partidelor eurosceptice.
18 state din întreaga lume vor organiza în noul an alegeri pentru președinție. Prezidențialele vor fi deschise de un stat de pe continetul amrican, Costa Rica. De altfel, opt țări din America Latină și de Sud își vor scoate cetățenii la urne pentru desemnarea șefului administrației prezidențiale, printre ele numărându-se Brazilia, Bolivia, Columbia și Panama.
Pe continentul european, macedonenii, slovacii și lituanienii vor avea de făcut alegeri similare, în timp ce românii vor închide acest an cu un astfel de tip de scrutin. Importante pentru stabilitatea regională, în special politică și economică sunt alegerile din Afganistan, Algeria și Indonezia, în timp ce în Turcia vor avea loc primele alegeri directe pentru președinte.
Legislativul național va fi reînnoit în 26 de state de pe glob. Cele mai așteptate scrutinuri parlamentare sunt cele pentru legislativul Uniunii Europene și cele pentru Congresul american. Al doilea stat din lume ca număr de populație, India, va trece și el prin testul electoral, în timp ce în Fiji se vor desfășura primele alegeri parlamntare democratice.
Pentru Parlament vor fi convocați la urne și cetățenii a două state, Bosnia și Kosovo, care caută încă să-și vindece rănile după conflictul armat din fosta Iugoslavie. În vecinătatea țării noastre, ungarii și moldovenii au și ei de ales noua garnitură de parlamentari.
După moartea lui Nelson Mandela, sud-africanii trebuie să dovedească cum știu să se folosească de moștenirea lăsată de primul lor președinte de culoare. Controversatul referendum, care stă mai mereu pe buzele politicienilor români, va fi utilizat în 2014 de o serie de țări europene precum Scoția și Elveția.
Locuitorii regiunii Catalonia vor merge și ei la urne pentru a decide dacă devin țară independentă sau rămân parte a regatului spaniol. Trecut prin multe frâmântări sociale și politice, Egiptul va avea, chiar în acestă lună, primul referendum pentru o nouă Constituție după primăvara arabă.