Șeful diplomației chineze, Wang Yi, a început marți în Italia o vizită care va cuprinde cinci state europene. De asemenea, el a semnat la Roma două noi acorduri comerciale cu guvernul italian, relatează AFP. Potrivit ministrului italian de externe, Luigi Di Maio, cele două acorduri privesc realizarea de tranzacții cu compania italiană din sectorul gazelor naturale Snam și exportul de produse alimentare "Made in Italy" către China, scrie Agerpres.
"Acestora li se adaugă parteneriate importante în sectoarele energiei și transporturilor", a adăugat șeful diplomației italiene.
Italia este prima etapă dintr-un turneu european de cinci zile pe care Wang Yi îl efectuează în contextul creșterii tensiunilor între țara sa și SUA. El va mai vizita Olanda, Franța, Germania și Norvegia.
"O Europă unită, stabilă și prosperă este importantă pentru lumea întreagă", a comentat ministrul Wang Yi în fața presei la Roma. El a mai spus că dorește o consolidare a relațiilor între UE și China și a estimat că aceste relații au suferit în urma "provocărilor și prejudiciilor cauzate de forțe externe", fără a menționa explicit SUA. "China nu dorește un Război Rece", care ar constitui "o întoarcere în urmă în istorie", a indicat șeful diplomației chineze.
Guvernele italian și chinez au semnat în martie 2019 un protocol de acord "neconstrângător" pentru intrarea Italiei în "noile drumuri ale mătăsii", Italia devenind astfel prima țară membră a G7 care se alătură proiectului faraonic de infrastructuri maritime și terestre lansat de China în 2013. Au fost în total semnate 29 de contracte sau acorduri-cadru, estimate de guvernul italian la 2,5 miliarde de euro, cu potențialul să ajungă până la 20 de miliarde de euro.