Deși Europa a sancționat economic Federația Rusă, România încă stă bine la capitolul energie. Florin Cîțu spune că avem destule rezerve de gaze naturale care să ne ajute să trecem peste criza războiului din Ucraina.
Președintele PNL Florin Cîțu a declarat că pentru iarna următoare, se merge pe mai multe soluții, ministrul Energiei fiind plecat în Qatar și urmând să plece și la Baku. El a precizat că această criză cu care ne confruntăm este rezultatul lipsei investițiilor în energie, în ultimii ani, nu numai în România ci și în Europa.
”În primul rând să știe toată lumea că România are rezerve de gaze, pentru a trece peste această perioadă, nu există o problemă. Am discutat și cu președintele Transgaz și cu ministrul Energiei, deci nu există o problemă pentru România în ceea ce privește rezerva de gaze”, a spus președintele PNL.
El a precizat că ”pentru iarna următoare, se merge pe mai multe soluții”. ”Știu că ministrul Energiei va pleca iarăși la Baku, astăzi sau mâine, a fost în Qatar, se caută soluții. Știți foarte bine, SUA oferă gaz lichefiat pentru Europa, deci în acest moment toată Uniunea Europeană vine cu soluții pentru a avea resurse alternative, pentru iarna următoare”, a spus liderul liberal.
Florin Cîțu a menționat că în această iarnă lucrurile sunt clare și ”Europa are rezerve pentru a trece de această iarnă, dar este un semnal clar că trebuie să diversificăm, și mai mult, trebuie să investim”. El a menționat că această criză cu care ne confruntăm este rezultatul lipsei investițiilor în energie, în ultimii ani, nu numai în România ci și în Europa.
Liderul liberal a amintit pactul transpartinic, pe energie, așa cum România a investit în Apărare. ”Trebuie să investim și în securitate energetică, în fiecare an”, a spus el.