Cultura· 3 min citire

Sărbătoare cruce cu roșu, 12 decembrie - Zi mare în Postul Crăciunului

Sarbatoare

Sarbatoare

Scris de Dan Istratie Publicat: 12 dec. 2021, 07:36

Sărbătoare importantă în data de 12 decembrie.

Ortodoxe
Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (Dezlegare la pește)
Duminica a 28-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 28 dR. Sf. ep. Spiridon al Trimitundei, Taumaturgul

Romano-catolice
Duminica a 3-a din Advent
Ss. Fc. Maria de la Guadalupe; Epimah și Alexandru, m.


Sfântul Ierarh Spiridon, episcop al Trimitundei, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 12 decembrie.

Sfântul Spiridon a avut ca patrie insula Cipru. S-a născut din părinți simpli și el era smerit cu inima și bun cu viața. În copilăria sa a fost păstor de oi și, crescând, și-a întemeiat familie și a avut copii.

Dar nu după mulți ani, murindu-i soția, cu osârdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. În lume atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele greu de vindecat și izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul.

Pentru aceasta a fost ales episcop al cetății Trimitundei, din Cipru, în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337).

Sfântul Spiridon este unul dintre Sfinții Părinți ai Bisericii.

A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, mărturisind credința în dumnezeirea lui Iisus Hristos, împotriva ereziei lui Arie.

Cuvântarea ținută în fața adunării de ierarhi a fost întărită de gestul său minunat: a luat o cărămidă și, făcând asupra ei semnul crucii cu mâna dreaptă, a strâns-o în cealaltă mână și din cărămidă s-au văzut ieșind: focul, care s-a ridicat în văzduh, apa, care a curs pe pământ și în mâna Sfântului Spiridon a rămas lutul, închipuindu-se astfel, prin mijlocirea celor create, adevărul despre Sfânta Treime, cea într-o ființă.

Despre Sfântul Spiridon se arată că era foarte atent la cuvintele Sfintei Scripturi, neschimbând niciun cuvânt din cele scrise în cărțile sfinte, care păstrau adevărul.

Odată, s-a întâmplat ca în mijlocul unui sinod local, la care participau și Sfântul Spiridon, și episcopul Trifilie, cel din urmă, cunoscut ca un mare cărturar, a fost rugat de ierarhii participanți ca să spună un cuvânt de învățătură. Și ținând Trifilie o cuvântare a ajuns la cuvintele lui Hristos spuse către slăbănog: "Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta" (Marcu, 2, 11). Dar el nu a spus așa, ci în loc de pat a zis culcuș, adică: "Scoală-te și-ți ia culcușul tău". Auzind Sfântul Spiridon s-a ridicat și l-a întrebat pe vorbitor dacă se socotește mai bun decât Hristos, de se rușinează de cuvintele Lui.

În prezent, moaștele sale se află în Biserica Sfântului Spiridon din insula Corfu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Cultura