Sărbătoare 7 mai - Izvorul Tămăduirii, cruce cu roșu în calendarul ortodox

Ortodoxe
Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu;
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie și Codrat (Harți)

Greco-catolice
Arătarea pe cer a Sf. Cruci la Ierusalim; Sf. m. Acachie. Harți

Romano-catolice
Ss. Roza Venerini, călug.; Ghizela, regină; Anton Pecerski, pustnic

Izvorul Tămăduirii se sărbătorește în vinerea din Săptămâna Luminată, prima săptămână după Învierea Domnului.

Sărbătoarea amintește de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului, când Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare.

Mai târziu, după ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulți bolnavi de-a lungul timpului.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii este închinată Maicii Domnului și amintește de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde și de vindecare.

În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfințire a apei, Aghiasma mică.

* Astăzi se dă cinstire și Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu, aflată la câțiva zeci de kilometri de Ploiești. Icoana datează din secolul al XVI-lea și a fost adusă și dăruită așezământului de la Ghighiu de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, la 25 februarie 1958.

Ierarhul sirian, aflat într-o vizită în România, în calitate de reprezentant al Patriarhiei Apostolice din Antiohia, a dăruit patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian, o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani și vestită prin minunile ei. Patriarhul a hotărât ca această sfântă icoană să fie așezată în Mănăstirea Ghighiu. Drept aceea, episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, însoțit de episcop-vicar al Patriarhiei, Teoctist Botoșăneanul (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 1986-2007), a făcut o vizită la Mănăstirea Ghighiu, unde a depus darul de mare preț.

* Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim este sărbătorită de Biserică în ziua de 7 mai.

După moartea primului împărat creștin, Constantin I (304-337), a urmat la conducerea Imperiului fiul său, Constantius al II-lea (337-360), care a fost un susținător al ereziei ariene.

În această perioadă în care Biserica era grav tulburată de arianism, pentru întărirea celor dreptcredincioși, un semn minunat s-a arătat în Sfânta Cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, când se sărbătorește Pogorârea Sfântului Duh.

"Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit și s-a întins Crucea cu lungimea sa, ajungând până la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; și se potrivea lățimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumusețea ei era atât de împodobită, încât se asemăna cu fața curcubeului, atrăgând astfel privirea tuturor către ea" (Viețile Sfinților).

Semnul minunat al Sfintei Cruci apărut într-o perioadă extrem de încordată pentru Biserică a făcut ca mulți oameni să creadă și să se boteze.

Patriarhul Ierusalimului (348-386), Chiril, a trimis o scrisoare împăratului, prin care făcea cunoscut că Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci a ridicat mulțimea din Ierusalim: "Alergau oamenii de toate vârstele și rânduiala, străinii și nemernicii, creștinii și cei de altă credință și toți cu o gură și printr-un glas preamăreau pe Iisus Hristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Dumnezeu adevărat din Dumnezeul Cel adevărat, pe Făcătorul minunilor celor mari" (Viețile Sfinților).