Sărbătoare importantă în data de 29 mai în calendarul ortodox.
Ortodoxe
Sf. Mc. Teodosia fecioara; Sf. Sfințit Mc. Olivian
Greco-catolice
Sf. cuv. m. Teodosia
Romano-catolice
Ss. Paul al VI-lea, pp. Maxim, ep.
Sfânta Muceniță Teodosia este pomenită în calendarul creștin ortodox la 29 mai.
Sfânta Teodosia, aflată în cetatea Cezareea Palestinei, la o sărbătoare a Sfintelor Paști, în ziua de 2 aprilie, s-a apropiat de un grup de creștini care erau închiși, urmând să fie duși la judecată pentru credința în Hristos.
Tânara Teodosia, nu împlinise încă 18 ani, a început să le vorbească creștinilor din temniță despre împărăția lui Dumnezeu. Le-a urat de bine și i-a rugat s-o pomenească înaintea Domnului când vor sta înaintea Lui, după sfârșitul nevoinței lor mucenicești.
Pentru acest fapt, Teodosia a fost luată de ostași și a fost dusă înainte guvernatorului Urban, care a chinuit-o cumplit, a hotărât apoi să fie înecată, dar prin puterea lui Dumnezeu a rămas în viață și întorcându-se pe uscat mergea purtând în mâini piatra care i-a fost legată de grumaji.
În cele din urmă a suferit moarte martirică prin tăierea capului.