Cultura· 2 min citire

Sărbătoare 28 aprilie - Zi mare pentru creștinii ortodocși

Sarbatoare

Sarbatoare

Scris de Dan Istratie Publicat: 28 apr. 2021, 08:07

Sărbătoare importantă în data de 28 aprilie.

Ortodoxe
Sfânta și Marea Miercuri (Denie); Sf. Ap. Iason și Sosipatru; Sf. Mc. Maxim, Cvintilian și Dadas din Ozovia

Greco-catolice
Sf. ap. Iason și Sosipatru, din cei 70; Sf. m. Dada, Maxim și Quintilian

Romano-catolice
Ss. Petru Chanel, pr. m.; Valeria, m.; Ludovic M. Grignion de Montfort, pr.


În Sfânta și Marea Miercuri, biserica face pomenirea femeii păcătoase care a uns cu mir pe Domnul Hristos, cu puțin timp înainte de pătimirile și Învierea Sa.

Femeie cea păcătoasă, după cum istorisesc Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat mir curat și de mare preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști, pe când Iisus era în casa lui Simon Leprosul din Betania.

* Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru, pomeniți în calendarul creștin ortodox la 28 aprilie, sunt dintre cei șaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Au fost amândoi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numește rudenii ale sale.

Sfântul Iason a fost mai târziu episcop al Tarsului Ciliciei.

Sfântul Sosipatru era din provincia Bereea și a fost mai târziu episcop al Iconiei din provincia Pamfilia.

Tot astăzi sunt pomeniți Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian și Dada, care au suferit moarte martirică în timpul persecuției împăratului Dioclețian, într-un loc numit Ozovia de lângă cetatea Durostorum, în sudul Dunării.

Acuzați că sunt creștini, aceștia au fost legați în lanțuri și îndemnați să se lepede de credința creștină și să aducă jertfe zeilor.

Pentru că nu au primit să aducă jertfe și să se închine zeilor, sfinții mucenici au fost condamnați la moarte prin tăierea capului. Pătimirea lor s-a petrecut într-o zi de 28 aprilie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Cultura