Extern· 2 min citire

Trump restricționează accesul unor redacții la Casa Albă. CNN și Politico, printre publicațiile vizate

Foto/Arhivă/Profimedia

Foto/Arhivă/Profimedia

Scris de Iulian Budusan Publicat: 18 sept. 2026, 23:29

Donald Trump impune noi restricții pentru presă la Casa Albă, după ce a acuzat mai multe publicații că răspândesc „minciuni” despre administrația sa. Președintele SUA avertizează că măsurile ar putea fi extinse și asupra altor instituții media.

Donald Trump a anunțat noi restricții pentru presa acreditată la Casa Albă, vizând CNN, MSNOW, fostul MSNBC, și Politico. Președintele american acuză cele trei organizații media că difuzează în mod repetat informații pe care le consideră false și sugerează că lista publicațiilor sancționate ar putea fi extinsă.

CNN, MSNOW și Politico, excluse de la Casa Albă

Donald Trump a făcut anunțul pe platforma sa de socializare, unde a transmis că jurnaliștii de la CNN, MSNOW și Politico nu vor mai avea acces la Casa Albă.

„Sunt mândru să anunț că, începând de acum, interzic accesul la Casa Albă pentru CNN, MSNOW (fostul MSNBC) și Politico, ca urmare a faptului că difuzează constant știri false!”, a scris președintele SUA, potrivit Associated Press.

Decizia afectează inclusiv una dintre principalele televiziuni care urmăresc permanent activitatea președintelui american. CNN face parte din grupul de cinci rețele de televiziune care participă prin rotație la deplasările prezidențiale și asigură monitorizarea activității liderului de la Casa Albă.

Trump își continuă disputa cu presa

Măsura anunțată vineri se înscrie într-un conflict mai amplu între administrația Trump și mai multe instituții media americane.

Un episod important a avut loc în februarie 2025, când jurnaliștii Associated Press au pierdut accesul la Biroul Oval, la Air Force One și la anumite evenimente restrânse de presă. Decizia a venit după ce agenția de presă nu a adoptat denumirea de „Golful Americii”, folosită de administrația Trump pentru Golful Mexic.

De la revenirea sa la Casa Albă, Trump a intrat în dispute și cu alte organizații media importante. Administrația sa a recurs inclusiv la acțiuni în instanță împotriva unor publicații precum The New York Times, The Wall Street Journal și BBC.

Trump avertizează că lista publicațiilor vizate se poate extinde

Președintele american susține că organizațiile media nu ar trebui să poată relata despre administrația sa folosind informații pe care el le consideră false.

„Instituțiile de presă nu ar trebui să aibă posibilitatea de a publica sau de a relata în mod constant ficțiuni și minciuni atunci când relatează despre Președintele Statelor Unite, despre Administrația Trump sau despre Statele Unite ale Americii”, a transmis Trump.

Liderul de la Casa Albă a adăugat că măsurile nu se vor opri la cele trei organizații media anunțate.

„Vor urma și alte instituții media care propagă știri false”, a mai afirmat Donald Trump.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern