Oamenii ar putea fi „recolta” unei civilizații extraterestre. Ipoteza despre cum ar fi ajuns viața pe Pământ, luată în serios de către cercetători

Totuși, o parte a comunității științifice ia în calcul de mult timp o posibilitate mult mai neobișnuită: viața nu ar fi apărut inițial pe Pământ. Ar fi putut proveni din altă parte a Universului și ar fi ajuns aici transportată de comete sau asteroizi.

Ipoteza poartă numele de panspermie și pornește de la ideea că organismele, sau cel puțin ingredientele chimice necesare apariției vieții, pot fi transferate între lumi.

Dacă un asemenea proces a avut loc pe Pământ, atunci întrebarea devine și mai amplă. Ar putea viața să fie răspândită în întregul Univers, iar Pământul să fi fost doar una dintre lumile care au primit material biologic din spațiu? Într-un asemenea scenariu, oamenii înșiși ar putea avea, într-un sens foarte îndepărtat, o origine extraterestră.

Două misiuni spațiale au oferit în ultimii ani motive noi pentru ca această ipoteză să fie analizată cu mai multă atenție. Este vorba despre Hayabusa2, realizată de Japonia, și OSIRIS-REx, a NASA. Ambele au adus pe Pământ mostre colectate de pe asteroizi, iar analizele acestora au arătat că în astfel de corpuri cerești există elemente fundamentale pentru viață, scrie BBC Science Focus.

Panspermia, o idee privită cândva cu neîncredere

Pentru Dr. Jason Dworkin, om de știință al proiectului din cadrul misiunii OSIRIS-REx la Centrul de Zbor Spațial Goddard al NASA din Maryland, posibilitatea ca materialul necesar vieții să fi ajuns pe Pământ din spațiu este „absolut” plauzibilă.

„Pământul timpuriu a avut un bombardament de material.”

Ideea nu este însă una nouă. Panspermia are o istorie îndelungată, însă a devenit cunoscută în mod special în anii 1970, când astronomii britanici Sir Fred Hoyle și Prof. Chandra Wickramasinghe au prezentat-o în cartea „Diseases from Space”.

Cei doi au mers chiar mai departe, sugerând că anumite boli, inclusiv gripa, ar putea avea origini dincolo de Pământ.

Cartea nu a fost primită favorabil de comunitatea științifică. Prof. Paul Davies, fizician teoretician și astrobiolog la Universitatea de Stat din Arizona, spune că ideile lui Hoyle au contribuit la izolarea acestuia de comunitatea științifică.

„L-a cam împins pe Hoyle de la marginea comunității științifice. Era pe larg considerat că a devenit nebun la bătrânețe.”

Una dintre ipotezele formulate atunci era că asteroizii și cometele ar putea funcționa drept incubatoare pentru viață, deoarece conțin cantități importante de material organic și, posibil, blocurile de bază necesare apariției organismelor.

Pe măsură ce asemenea obiecte se deplasează pe orbitele lor în jurul unei stele, materialul pe care îl conțin ar putea fi eliberat și ar putea ajunge pe planetele din același sistem.

Davies rămâne însă sceptic față de acest scenariu particular. „Sunt încă foarte sceptic în legătură cu acel scenariu particular.”

În schimb, ideea mai restrânsă potrivit căreia asteroizii și cometele pot conține ingredientele vieții și le pot transporta către planete a devenit tot mai interesantă.

Meteoritul de pe Marte care a declanșat o dezbatere uriașă

Un moment important în această poveste a avut loc în 1996. Atunci, cercetătorii au anunțat că au identificat ceea ce păreau a fi microfosile bacteriene într-un meteorit provenit de pe Marte.

Roca, cunoscută sub numele Allan Hills 84001, ajunsese în Antarctica cu aproximativ un deceniu înainte. Descoperirea a alimentat imediat ipoteza că viața ar fi putut apărea pe Marte și că, ulterior, materialul biologic ar fi putut fi transportat către alte planete, inclusiv Pământul.

Interesul public a fost atât de mare încât președintele american Bill Clinton a făcut un anunț din Grădina de Trandafiri a Casei Albe despre importanța descoperirii.

„Astăzi, roca 84001 ne vorbește dincolo de toate acele miliarde de ani și milioane de mile. Vorbește despre posibilitatea vieții. Dacă această descoperire este confirmată, cu siguranță va fi una dintre cele mai uimitoare perspective asupra Universului pe care știința le-a descoperit vreodată.”

Interpretarea inițială nu a rezistat însă verificărilor ulterioare. Semnele considerate atunci dovezi ale vieții au fost respinse, iar astăzi se consideră că procese non-biologice au dus la identificarea greșită a unor forme din interiorul meteoritului drept microfosile.

Totuși, momentul a avut un impact major asupra dezbaterii. Pentru Davies, subiectul era deja unul de interes, el sugerând în ianuarie 1996, la o conferință desfășurată la Londra, că viața ar putea fi transportată între lumi.

Cât de ușor poate ajunge o rocă de pe o planetă pe alta

În Sistemul Solar, distanțele dintre planete fac ca transferul natural de material să nu fie un proces simplu. Pentru ca o rocă să ajungă de pe o lume pe alta, ea trebuie mai întâi ejectată în urma unui impact și apoi să urmeze o traiectorie care să o ducă spre o altă planetă.

Dovezile existente arată că astfel de transferuri sunt posibile, dar nu sunt frecvente. Din aproximativ 75.000 de meteoriți cunoscuți pe Pământ, doar în jur de 300 sunt confirmați ca provenind de pe Marte.

Nu au fost identificați însă meteoriți proveniți de pe Venus sau Mercur.

Situația ar putea fi diferită în alte sisteme planetare.

În 2017, Prof. Fred Ciesla, planetolog la Universitatea din Chicago, împreună cu colegii săi, a analizat posibilitatea transferului de material în sistemul TRAPPIST-1.

Acest sistem se află la aproximativ 40 de ani-lumină de Pământ și are șapte planete stâncoase de dimensiunea Pământului care orbitează o stea mult mai mică decât Soarele nostru, o pitică roșie.

Caracteristica importantă este distanța extrem de mică dintre aceste planete. Orbitele lor sunt atât de apropiate încât toate cele șapte planete din TRAPPIST-1 ar încăpea în interiorul orbitei lui Mercur din Sistemul Solar.

Această configurație ar putea favoriza transferul de material de la o planetă la alta.

„Este un sistem foarte compact. Așadar, eficiența cu care ceva este lansat de la unul la altul este mult mai mare.”

În studiul din 2017, Ciesla și colegii săi au considerat plauzibilă lithopanspermia în sistemul TRAPPIST-1, adică transportarea vieții propriu-zise între planete prin intermediul rocilor.

Calculele echipei au indicat că 10% din materialul ejectat de pe o planetă aflată în zona locuibilă a sistemului ar putea ajunge pe o altă planetă din aceeași zonă în numai 100 de ani.

„Concluzionăm că transferul de solide între planetele din zona locuibilă a sistemului TRAPPIST-1 este de până la [10.000-100.000 de ori] mai rapid [decât în propriul nostru sistem solar].”

Asteroizii, adevărata piesă lipsă din poveste

Există însă o altă variantă a panspermiei. Materialul necesar vieții nu trebuie neapărat să vină de pe o altă planetă. El ar putea proveni din resturile care au rămas în jurul Soarelui în perioada formării Sistemului Solar.

În prezent, milioane de asteroizi și comete orbitează în jurul Soarelui, iar aceste corpuri lovesc periodic planetele.

Apa de pe Pământ este, de asemenea, considerată legată de materialul adus de astfel de corpuri cerești. O parte din apă ar fi putut proveni de la asteroizi și comete, după ce planeta a trecut printr-o perioadă extrem de violentă, inclusiv prin coliziunea cu un obiect de dimensiunea lui Marte, eveniment asociat cu formarea Lunii în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani.

Acest lucru transformă asteroizii și cometele în candidați importanți atunci când cercetătorii încearcă să afle de unde au provenit ingredientele vieții pe Pământ.

„Pământul a trecut printr-un eveniment extrem de dramatic și întregul planetă s-a topit, așa că toate organismele timpurii au fost pierdute.”

Dacă materia primă a vieții a ajuns ulterior pe Pământ prin intermediul rocilor din spațiu, atunci asteroizii și cometele ar fi putut juca un rol important în această etapă.

Două misiuni spațiale au oferit acum cercetătorilor posibilitatea de a analiza direct asemenea materiale.

Ce au adus pe Pământ Hayabusa2 și OSIRIS-REx

În decembrie 2020, sonda Hayabusa2 a Agenției Japoneze de Explorare Aerospațială, JAXA, a revenit pe Pământ cu aproximativ 5 grame, echivalentul a 0,1 uncii, de material colectat de pe asteroidul Ryugu.

Cu mai mult de un an înainte, sonda ajunsese la asteroid și folosise un proiectil de dimensiunea unei bile de rulment pentru a ridica material de la suprafață. Probele au fost captate și apoi transportate înapoi pe Pământ, unde capsula a aterizat în zona deșertică din Australia.

În septembrie 2023, misiunea NASA OSIRIS-REx a realizat un experiment similar, însă cu o cantitate mult mai mare de material. Sonda a colectat probe de pe asteroidul Bennu folosind brațul său extensibil și un jet de gaz de azot.

În total, au fost adunate mai mult de 120 de grame, adică aproximativ 4,2 uncii, iar materialul a fost adus pe Pământ într-o capsulă care a aterizat în deșertul din Utah.

Analizele probelor provenite de la ambii asteroizi au arătat că aceștia conțin material organic și mai multe elemente considerate importante pentru apariția vieții, printre care carbon, amoniac și săruri.

„Este foarte clar că ele conțin substanțe organice.”

Pentru Davies, aceste rezultate nu sunt complet surprinzătoare.

„Nu ar fi fost o surpriză pentru Fred Hoyle - el spunea toate acestea la începutul anilor 1970.”

Bennu avea ingredientele, dar nu și viața

În ianuarie 2025, cercetătorii care au analizat probele colectate de OSIRIS-REx au anunțat identificarea a 14 dintre cei 20 de aminoacizi utilizați de viața de pe Pământ pentru formarea proteinelor.

În probe au fost găsiți, de asemenea, constituenții de bază ai ADN-ului și ARN-ului.

Bennu pare să fi avut și apă în trecut. Analizele indică existența unor canale prin care apa ar fi curs prin rocă.

„Vedem dovezi ale unor vene de apă care au lăsat în urmă depuneri de sare pe măsură ce s-au uscat. Gândiți-vă la asta ca la noroi.”

Cu toate acestea, cercetătorii nu au găsit viață în materialul analizat.

Bennu este considerat un fragment desprins dintr-un asteroid mai mare care provenea din sistemul solar exterior. Tocmai acest lucru ridică o nouă întrebare pentru oamenii de știință.

„Ce îi lipsea corpului părinte al lui Bennu și avea Pământul?”

Analizele indică faptul că sărurile de pe asteroid s-au format la temperatura camerei, ceea ce sugerează că acolo a existat un mediu relativ blând. Asteroidul a fost încălzit de izotopii radioactivi aflați în interiorul său.

„Era un mediu pe care te-ai aștepta să fie bun pentru viață, dar nu s-a întâmplat.”

Cercetarea probelor OSIRIS-REx este încă într-o etapă timpurie. Dworkin spune că oamenii de știință analizaseră aproximativ 14% din cantitatea totală și intenționau, pentru moment, să examineze doar aproximativ un sfert din probe.

Restul materialului va fi păstrat pentru cercetările viitoare.

„Celelalte probe sunt păstrate timp de ani de zile pentru ca oamenii care nu s-au născut încă să poată folosi tehnici încă neinventate pentru a răspunde la întrebări la care nici măcar nu ne-am gândit încă.”

Rezultatele obținute până acum arată însă o diferență importantă între ingredientele necesare vieții și viața propriu-zisă. Faptul că un corp ceresc are apă, substanțe organice și alte elemente esențiale nu înseamnă automat că acolo apare viața.

„Trebuie să fie mai greu decât doar amestecarea chimicalelor, altfel viața s-ar fi format pe Bennu. Bennu este o cămară plină de ingrediente, dar nu erau condițiile potrivite pentru a face o prăjitură.”

Pe Pământ, avem prăjitură și nu știm de ce.

Poate viața să călătorească între stele

Panspermia ar putea fi imaginată și la o scară mai mare decât cea a unui singur sistem planetar. În ultimii ani, astronomii au identificat două obiecte care au traversat Sistemul Solar și care par să provină din afara acestuia.

Primul a fost ‘Oumuamua, observat în 2018, iar al doilea a fost Cometa Borisov, identificată în 2019. Ambele se deplasau cu viteze atât de mari încât originea lor a fost considerată interstelară.

Acest lucru ridică o întrebare dificilă: ar putea viața sau moleculele din care aceasta se formează să supraviețuiască unei călătorii pe un asemenea obiect și să ajungă într-un alt sistem planetar?

Ciesla consideră că existența unor astfel de obiecte demonstrează că materialul poate fi expulzat dintr-un sistem planetar și poate ajunge în altul.

„Faptul că descoperim că materialele pot fi expulzate dintr-un sistem planetar și pot ajunge în altul arată că acest fenomen nu este limitat doar la un singur sistem planetar. Există merit în ideea că viața poate migra de la un sistem planetar la altul.”

Totuși, trecerea efectivă a unei roci purtătoare de viață prin spațiul interstelar și impactul ulterior cu o altă planetă reprezintă un scenariu considerat foarte puțin probabil.

„Când introduci cifrele, pare extrem de puțin probabil.”

Davies consideră că panspermia este mai probabil să fie limitată la un singur sistem planetar, cu excepția unor situații neobișnuite.

„restricționată la un singur sistem planetar, cu excepția cazului în care există circumstanțe excepționale”

Nici supraviețuirea efectivă a organismelor în timpul unei călătorii între stele nu este demonstrată.

Unele specii pot intra într-o stare latentă pentru perioade foarte lungi și pot supraviețui, însă nu se știe dacă acest mecanism ar fi suficient pentru o călătorie interstelară.

„Există un potențial acolo, dar nu este ceva despre care oamenii vorbesc neapărat.”

Următoarea țintă ar putea fi o cometă

Pentru Ciesla, o direcție importantă pentru cercetările viitoare ar fi o misiune care să aducă pe Pământ mostre de pe o cometă.

Asteroizii și cometele sunt ambele rămășițe ale procesului de formare a planetelor, însă cometele s-au format mai departe de Soare, în regiunile exterioare ale Sistemului Solar.

„Cometele sunt la fel ca asteroizii, sunt blocurile de bază ale planetelor, dar se formează mai departe în Sistemul Solar.”

Analiza materialului provenit de la o cometă ar putea arăta ce substanțe au fost disponibile pentru a fi transportate către planete care aveau potențialul de a susține viața.

„Înțelegerea pieselor care erau disponibile pentru a fi livrate unei planete potențial locuibile este o întrebare pe care aș fi foarte încântat să o vedem urmărită.”

Marte și Europa pot aduce noi indicii

Alte răspunsuri ar putea veni din misiunile aflate deja în desfășurare către Marte și către lunile înghețate ale lui Jupiter.

Roverul Perseverance al NASA se află pe Marte și colectează probe care sunt destinate să fie aduse pe Pământ în următoarea decadă. Una dintre speranțele cercetătorilor este ca aceste mostre să conțină dovezi privind existența unei vieți microbiene care ar fi apărut pe Marte într-o perioadă în care planeta era mai caldă și mai umedă.

În paralel, misiunea Europa Clipper a NASA este programată să ajungă la Jupiter în 2030. Obiectivul este studierea Europei, una dintre lunile planetei, despre care există indicii că ascunde un ocean sub stratul de gheață.

„Oamenii au speculat că viața ar putea prinde rădăcini acolo. Ingredientele par să fie acolo. Întrebarea din nou este dacă rețeta a fost urmată sau nu.”

Pe măsură ce sunt analizate probele aduse de asteroizi și sunt pregătite noi misiuni către Marte și Europa, întrebarea privind originea vieții capătă o dimensiune mai largă.

Dacă viața a apărut în altă parte a Sistemului Solar și a ajuns ulterior pe Pământ, atunci originea noastră ar putea fi legată de un eveniment cosmic în care un asteroid sau o cometă a transportat materialul necesar într-un moment favorabil.

Dacă, în schimb, viața a apărut independent pe Pământ, prezența acelorași ingrediente în asteroizi arată cel puțin că materialele necesare formării ei nu sunt exclusive planetei noastre.

„Trebuie să ne confruntăm cu faptul că nu știm cu adevărat unde a început viața. Și este foarte probabil să nu fi început pe Pământ.”