Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat duminică, că România resimte tot mai des efectele indirecte ale războiului din Ucraina, în contextul incidentelor cu drone care au pătruns în spațiul aerian național. Miruță a afirmat că autoritățile analizează fragmentele recuperate după doborârea aparatelor pentru a le stabili cu certitudine proveniența.
„România începe să vadă consecințe indirecte ale acestui război, din ce în ce mai dese. Armata Română răspunde cu fermitate, răspunde letal. Vedeți că prima zi a durat mai mult, a doua zi mai puțin”, a spus Radu Miruță la un post TV.
Ministrul a precizat că, în cazul dronei doborâte duminică, sunt așteptate rezultatele analizei tehnice a fragmentelor ridicate de la fața locului. Potrivit acestuia, investigația va permite identificarea științifică a originii aparatului.
Miruță: „Am mers la NATO, am solicitat sprijin punctual cu niște capabilități pe care le-am justificat”
„Azi dimineață, piloții militari au reușit să încadreze pe radarul avionului de vânătoare drona, să tragă în ea și să o doboare într-o zonă sigură, în cinci minute de când a intrat în spațiul aerian al României. Avionul de vânătoare are o viteză minimă de vreo două ori și jumătate mai mare decât viteza dronei. E un context de o măiestrie a acestor piloți”, a transmis ministrul.
Radu Miruță a explicat că identificarea provenienței poate dura, întrucât racheta lansată de avionul de vânătoare pulverizează drona, iar resturile rămase sunt de dimensiuni mici și mai dificil de analizat.
„În momentul în care racheta de pe avionul de vânătoare lovește drona, practic o pulverizează, iar rămășițele sunt componente foarte mici și care sunt mai complicate a fi analizate”, a declarat el.
Întrebat dacă au fost descoperite fragmente ale aparatului, ministrul a răspuns afirmativ. El a amintit că președintele a anunțat deja că drona doborâtă vineri era de proveniență rusească, în timp ce pentru dronele interceptate ulterior verificările sunt încă în desfășurare.
„Pentru drona de ieri și de astăzi este în curs aceeași analiză”
„Domnul președinte a anunțat că drona de vineri este o dronă de proveniență rusească. Pentru drona de ieri și de astăzi este în curs aceeași analiză. Este o situație care durează un pic, pentru că contextul este diferit”, a explicat Radu Miruță.
Ministrul a vorbit și despre demersurile făcute la nivelul NATO pentru consolidarea capacităților de apărare. Potrivit acestuia, România a solicitat sprijin punctual, după ce a justificat necesitatea echipamentelor și a contractat, la nivelul Ministerului Apărării, capabilitățile necesare.
„Am mers la NATO, am solicitat sprijin punctual cu niște capabilități pe care le-am justificat, de ce este nevoie, s-a validat justificarea pe care noi am făcut-o. Am reușit la Ministerul Apărării contractarea în trei luni și jumătate a acestor capabilități pe care noi le-am cerut”, a spus ministrul.
Radu Miruță a subliniat că războiul din Ucraina se desfășoară în imediata apropiere a teritoriului României.
„La granițele României cu Ucraina există un război real. La câteva sute de metri, pe malul celălalt al Dunării, miroase a praf de pușcă și se moare”, a declarat ministrul Apărării.