Ambasada Federației Ruse în România a transmis vineri că Moscova respinge protestul formulat de București după atacul cu drone asupra punctului de trecere Orlivka, de la frontiera Ucrainei cu România. Reprezentanța diplomatică rusă susține că obiectivele utilizate de Ucraina în scopuri militare sau logistice reprezintă „ținte legitime” pentru armata rusă.
Poziția a fost prezentată după ce ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, a fost convocat joi la Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit comunicatului Ambasadei Rusiei, diplomatul a respins acuzațiile formulate de partea română, pe care le-a descris drept nefondate.
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după atacul de la Orlivka
MAE român l-a convocat pe ambasador în contextul reacțiilor europene legate de incidentul cu dronă de la aeroportul Leipzig/Halle, atribuit de autoritățile germane Rusiei, dar și după atacurile rusești din Ucraina care au afectat zona de frontieră din apropierea României.
În noaptea de luni spre marți, Rusia a lansat un atac cu drone asupra infrastructurii din zona punctului de trecere cu feribotul Orlivka. Ca urmare a atacului, traversarea cu bacul între Isaccea și Orlivka a fost suspendată pentru mai multe ore.
Moscova respinge protestul României privind atacul cu drone
În declarația publicată vineri, Ambasada Rusiei afirmă că orice infrastructură folosită pentru activități militare ori pentru tranzitul de echipamente poate fi vizată de forțele ruse, chiar dacă aceasta are aparent o destinație civilă. În acest context, Moscova consideră că protestul transmis de Ministerul de Externe de la București este „exagerat și lipsit de orice temei”.
Reprezentanții Rusiei au lansat și acuzații la adresa sprijinului oferit Ucrainei de statele occidentale. Potrivit ambasadei, sprijinul militar, logistic, diplomatic sau consultativ acordat Kievului ar echivala cu „complicitate” la acțiunile autorităților ucrainene.
Moscova susține că ajutorul pentru Ucraina reprezintă „complicitate”
Totodată, Moscova susține că riscurile pentru securitatea României nu ar proveni dinspre Rusia, ci din poziționarea Bucureștiului alături de NATO și Uniunea Europeană. Ambasada Rusiei acuză România că urmează directivele unei presupuse „aripi agresive” din cadrul celor două structuri occidentale.
În paralel, Uniunea Europeană și mai multe state membre au convocat miercuri diplomați ruși, în semn de solidaritate cu Germania după incidentul de la aeroportul Leipzig/Halle. Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a declarat că statele europene nu vor tolera acțiunile hibride atribuite Rusiei și că răspunsul va fi unul coordonat.