Mugur Isărescu a transmis că în proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, adoptat de Guvern, ar trebui operată încă o excepţie, astfel încât membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României să aibă posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea şi după vârsta de 70 de ani.
Pe de altă parte, nici Consiliului Legislativ nu a dat aviz favorabil proiectului, pentru că ar restrânge dreptul la pensie și că ar încălca mai multe prevederi ale Constituției.
Nu în ultimul rând, au fost criticate excepțiile introduse în lege, de care beneficiază, printre altele, exatc categoriile vizate și de eliminarea pensiilor speciale: parlamentarii, membrii CCR și ai Curții de Conturi.
Potrivit proiectului de lege adoptat de Guvern și trimis în Parlament, vor putea cumula pensia cu salariul următoarele categorii:
- persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție
- persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare
- personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora
- pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate
- membrii Academiei Române
- asistenții personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare
- asistenții maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare
- îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Interzicerea cumului pensie cu salariu este valabilă doar pentru cei care activează în sistemul public. Persoanele care au ieșit la pensie, dar optează pentru continuarea activității, își pot schima oricând alegerea, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, când în mod oligatoriu ies pe pensie.