Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat joi seara că cel puțin 41 de localități din sudul Ucrainei au fost eliberate după decizia Rusiei de a se retrage în partea de est a fluviului Nipru și a schițat obiectivele Ucrainei în conflict, menționând inclusiv diplomația, relatează CNN.
„Trebuie să mergem până la capăt - pe câmpul de luptă și în diplomație - astfel încât drapelele noastre, steagul ucrainean și niciodată vreun tricolor inamic, să fluture pe întreg teritoriul nostru, în interiorul granițelor noastre recunoscute la nivel internațional”, a spus președintele ucrainean.
„Astăzi avem vești bune din sud - numărul drapelelor ucrainene care se întorc la locul lor de drept, în cadrul operațiunii de apărare care este în curs de desfășurare, a ajuns deja la ordinul zecilor. Au fost eliberate 41 de localități”, a anunțat Zelenski în discursul său video transmis zilnic.
Președintele ucrainean a mulțumit mai multor unități ale armatei implicate în înaintarea pe teren. „Tot ceea ce se întâmplă acum a fost obținut în urma unor luni de luptă acerbă. E realizat prin curaj, durere și pierderi. Nu inamicul este cel care pleacă. Sunt ucrainenii care îi alungă pe ocupanți, cu costuri mari”, a arătat Zelenski.
El a spus că unitățile de poliție ajung în mai multe așezări din Herson pentru a începe măsurile de stabilizare, dar eliberarea teritoriului ucrainean este doar primul pas dintr-un proces lung.
„Primul lucru, de bază, este deminarea. Ocupanții lasă în urmă mii de mine și muniție neexplodată. Am auzit adesea estimări potrivit cărora curățarea Ucrainei de minele rusești va dura zeci de ani. Nu putem aștepta atât de mult timp”, a spus președintele Zelenski. „Invadatorii minează totul: linii electrice, întreprinderi comerciale, câmpuri, păduri. La apogeul amplasării de mine în Ucraina, aveam 300.000 de kilometri pătrați de teritoriu unde exista un pericol de moarte”, a afirmat Zelenski. Acum, a continuat el, datorită eforturilor geniștilor, au mai rămas aproximativ 170.000 de kilometri pătrați care trebuie curățați de mine. Acolo unde luptele sunt încă în desfășurare, inamicul va amplasa și mai multe mine înainte de a se retrage, așa cum se întâmplă acum în Herson, a avertizat Zelenski.
Cu această ocazie, el a mulțumit celor 12 țări care ajută Ucraina în operațiunile de deminare. El a mulțumit, de asemenea, Olandei și Statelor Unite pentru noile măsuri de ajutor anunțate - aproximativ 100 de milioane de dolari din partea Olandei și un nou pachet de asistență militară din partea SUA. „Mijloace importante de apărare aeriană. Exact ceea ce avem nevoie, ceea ce am cerut”, a declarat el.