Actual· 5 min citire

Zeci de victime ale tragediei din Colectiv, în stare critică. Medicii recomandă limitarea vizitelor

Zeci de victime ale tragediei din Colectiv, în stare critică. Medicii recomandă limitarea vizitelor

Zeci de victime ale tragediei din Colectiv, în stare critică. Medicii recomandă limitarea vizitelor

Publicat5 nov. 2015, 11:09
Actualizat5 nov. 2015, 18:57

Dacă în stradă se duce o luptă aprigă împotriva corupției, în spitalele din București, cei peste 130 de tineri răniți în incendiu luptă să supraviețuiască. Majoritatea sunt în stare critică.

UPDATE: Ioan Lascăr, șef secție Chirurgie Plastică Spitalul Floreasca, a precizat că "din cei 56 de pacienți internați în noaptea tragediei, 14 sunt cei mai grav".

"Evoluția pacienților e previzibilă. Cei 6 care au fost încadrați în eșalonul bolnavilor critici au evoluții diferite, 5 dintre ei sunt staționari, câțiva au o tendință chiar ușor pozitivă.Un singur caz este într-o situație mult agravată, în sensul că plămânul, așa cum era de așteptat, la cinci zile de la producerea accidentului, dă semne de suferință majoră după trauma termică și inhalare de gaze toxice. Are și o suprafață de arsură de 65%, deci este un bolnav critic, cu evoluție extrem de gravă în prezent. Despre celelalte cazuri pot să vă spun că deja au trecut prin sala de operație 6 pacienți, 2 pacienți au fost operați în sala unității de arși, un pacient - singurul pacient străin pe care îl avem, de origine turcă - e operat în acest moment de o echipă mixtă: un coleg de-ai noștri și un coleg chirurg plastician din Turcia", a declarat medicul.

"În general tendința este pozitivă pentru marea majoritate a cazurilor, exceptând un caz din grupul celor de maximă securitate, care are, așa cum ne așteptam - și e posibil șiu alții să dezvolte - insuficiență respiratorie, pe fondul complicațiilor pulmonare majore. (...) Avem și pacienti pe dializa, dar trendul este favorabil. (...) În continuare, problema pulmonară e cea mai gravă. În zilele următoare, până în ziua zece, plămânul este organul cu risc major", a completat el.

În plus, medicul Ioan Lascăr a ținut să precizeze că spitalul are toate materialele de care este nevoie pentru acordarea corespunzătoare a îngrijilor pentru pacienții cu arsuri, subliniind că "a avut sprijinul ministerul în permanență".

UPDATE: Florentina Ioniță-Radu, comandatul Spitalului Militar, a declarat joi dimineață că, pentru evitarea apariției suprainfecțiilor la pacienții cu arsuri, vizitele ar trebui limitate. Astfel, pentru transmiterea informațiilor despre starea răniților există "oameni special desemnați pentru asta", a subliniat medicul.

"La noi în spital sunt doi pacienți care au o stare foarte critică și foarte gravă. Unul dintre ei este intubat, la al doilea vom folosi sistemul de oxigenare extracorporală. Sunt patru pacienți la Terapie Intensivă cu o stare generală gravă, doi pacienți stabili în Terapie Intensivă, patru pacienți pe secția de arși. Deci, în continuare, 12 pacienți", a explicat dr. Florentina Ioniță-Radu.

"Ieri s-au realizat grefe de piele. Azi dimineață am vorbit cu pacienți cărora li s-a făcut grefă și spuneau că simt, efectiv, o ușurare, o alinare, că zona respectivă o simt altfel. Evoluția lor a fost bună, s-a început deja grefarea pentru următorii trei pacienți. De asemenea, s-au realizat pansamente, tot în sala de operație, la pacienții la care trebuia să se facă doar pansamente. Starea generală a celor care sunt pe secție și a doi dintre pacienții din Terapie Intensivă este o stare generală bună, psihicul lor este realtiv bun. Legătura dintre cadrele medicale și acești pacienți este deosebită, noi deja îi știm pe toți pe nume, știm ce probleme are fiecare dintre ei.  Și pacientul care nu știa că are iubita moartă a aflat aseară. A avut un șoc, dar să sperăm că va trece cu bine peste el. Este sub atenta supraveghere a psihologilor noștri și membrii familiei au fost lăsați să intre, deși, așa cum am spus și în zilele anterioare, rugămintea noastră este să se intre cât mai puțin la acești pacienți. Noi vă dăm toate informațiile necesare, membrii familiei pot să intre în legătură cu medicii noștri, cu personalul mediu. Deci, avem oameni special desemnați pentru a le da informații. Rugămintea este să fie cât mai puține vizite, ca să îi protejăm, să nu apară suprainfecția. Este foarte grav dacă se suprainfectează. Până acum nu am avut niciun pacient cu suprainfecție pe rană și sperăm să menținem acest lucru", a adăugat specialistul.

Referitor la pacienta a cărei stare a devenit critică, medicul Florentina Ioniță-Radu a precizat că "este o fată tânără, arhitectă, care avea o patologie preexistentă".

"Ea suferise anterior de pneumonie, iar în momentul în care s-a produs acest incendiu era deja sub tratament antibiotic. Avea o stare generală imunodeprimată, iar gradul arsurilor este foarte mare - peste 50%, arsuri până la gradul 4... Noi sperăm ca ea să iasă din această stare și sperăm ca mâine să fie următoarea pacientă care va fi grefată", a declarat dr. Florentina Ioniță-Radu.

UPDATE: În ceea ce privește răniții internați în spitalele Grigore Alexandrescu, Bagdasar Arseni, Sfântul Pantelimon și Sfântul Ioan din Capitală, reprezentanții acestor unități medicale au precizat că starea acestora este staționară.

Starea celor 21 de pacienți internați la Spitalul Bagdasar Arseni este staționară, după cum a declarat medicul Florin Bica, purtător de cuvânt, pentru Agerpres.

"Nu s-a schimbat nimic. În primul rând, nu s-a schimbat nimic în rău. Situația rămâne staționară. De ieri au început grefările cu piele. Sunt internați 21 de pacienți, dintre aceștia șase pe secție, 15 în reanimare", a afirmat Bica.

La rândul său, medicul Carmen Giuglea de la Spitalul Sfântul Ioan a informat că și starea pacienților din această unitate medicală este una staționară, nefiind externat niciun rănit.

Miercuri se aflau la Sfântul Ioan cinci răniți în stare gravă, iar alți doi cu o stare generală bună.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru, a afirmat că nu a apărut nicio modificare în ceea ce privește starea de sănătate a pacienților internați. "Au fost trei pacienți operați. Doi pacienți sunt intubați în stare mai gravă și fata care este doar la pansament. În total șase pacienți. Doi în stare critică", a susținut medicul.

Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon, Gheorghe Popescu, a declarat doi pacienți sunt în continuare în stare critică, iar alți doi în stare bună.

"Au fost grefe puse, auto-grefe. Au venit doi medici de la Spitalul de Arși, un medic estetician de la Spitalul de Urgență Floreasca. Doi pacienți sunt în stare critică, doi stare bună, merg excelent pentru că nu au avut afecțiuni pulmonare în urma incendiului", a explicat managerul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie