35 de victime ale incendiului din clubul Colectiv se luptă pentru viața lor. Însă medicii sunt încă rezervați cu privire la șansele de supraviețuire ale tinerilor.
Cei mai mulți au arsuri de gradul 1, 2 și 3 pe suprafețe mari ale corpului. În total, peste 180 de răniți au ajuns la 12 spitale din Capitală, peste 160 au rămas internați. 52 de răniți sunt în continuare internați la Spitalul de Arși din Capitală și la Spitalul Universitar. Zece dintre ei sunt în stare foarte gravă.
"Prognosticul este destul de rezervat și de prost pentru că au arsuri întinse ca suprafață corporală dar mai urât au arsuri de extremitate cefalică și cu mare probabilitate arsuri de căi aeriene", a spus ADRIAN STĂNCULEA, purtător de cuvânt Spitalul de Arși.
La Spitalul Universitar, zece pacienți sunt internați în secția de terapie intensivă. Ei sunt în stare critică. Șase răniți sunt internați în unitatea de primiri urgențe, iar opt în secția de chirurgie plastică.
"Arsurile sunt niște leziuni evolutive, deci starea se poate modifica de la oră la oră. Noi facem tot posibilul să acordăm și sprijin psihologic atât pacienților care sunt conștienți cât și rudelor. E un moment foarte dificil, e un moment greu. Noi nu ne-am mai confruntat cu un astfel de moment pentru că până la urmă și pentru noi e un efort, sunt pacienți foarte gravi", a spus CĂTĂLIN CÎRSTOIU, manager Spitalul Universitar.
UPDATE ORA 10.16 Un pacient în stare critică și alți doi în stare gravă la Spitalul "Grigore Alexandrescu"
Un copil de 15 ani se află în stare critică și alți doi în stare gravă la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", a declarat duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Raluca Alexandru.
"Avem cinci copii internați în total. Avem trei copii în reanimare, unul dintre aceștia de 15 ani în stare critică care are pe 60% din suprafața corpului arsuri, este intubat. Doi sunt neintubați, dar sunt în stare gravă — o fată și un băiat de 15, respectiv 16 ani. Mai este o fată pe secție care prezintă arsuri pe 20% din suprafața corpului de 17 ani și încă o fată pe secția de toxicologie. Cel în stare critică a fost adus sâmbătă de la Spitalul Elias", a afirmat Raluca Alexandru.
Potrivit acesteia, patru dintre cei cinci pacienți minori răniți în urma incendiului izbucnit vineri seară la clubul Colectiv și internați la Spitalul "Grigore Alexandrescu" prezintă arsuri.
UPDATE ORA 09.58 Șapte răniți în incendiul din club sunt în stare severă la Spitalul Elias
Un număr de șapte pacienți internați la Spitalul Elias sunt în stare severă fiind intubați și ventilați mecanic, a declarat duminică, pentru AGERPRES, managerul instituției medicale, Doina Dimulescu.
"Sunt șapte pacienți internați în Terapie Intensivă intubați și ventilați care sunt în stare destul de severă și al căror prognostic nu poate fi stabilit încă până nu trec câteva zile bune sau chiar o săptămână. Mai sunt un pacient neintubat și alți pacienți în post-operator, trei neintubați într-o stare acceptabilă și alți trei pacienți în stare bună pe secție. Problema sunt cei șapte pacienți intubați. Numărul celor în stare gravă a crescut. După ce au stat în sălile de operație noaptea trecută și ieri toată ziua pentru că aveau leziuni ale feței și leziuni de căi aeriene superioare, au necesitat intubație și ventilație mecanică", a precizat Doina Dimulescu.
Potrivit acesteia, la Spitalul Elias sunt internați în total 15 persoane rănite în urma incendiului care a izbucnit vineri seară în Clubul Colectiv.