Actual· 3 min citire

Washington Post: Dragnea se apără în fața acuzațiilor de corupție, într-un context minat

Washington Post: Dragnea se apără în fața acuzațiilor de corupție, într-un context minat

Washington Post: Dragnea se apără în fața acuzațiilor de corupție, într-un context minat

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 25 apr. 2018, 15:04

Presa străină monitorizează atent evoluția procesului penal în care Liviu Dragnea este acuzat de fapte de corupție. Jurnaliștii de la Washington Post relaționează procesul lui Dragnea cu recentul Raport al Departamentului american de Stat în care se vorbește de corupția endemică din România.

Cel mai puternic politician din România se apără în fața acuzațiilor de corupție, la doar câteva zile după ce Departamentul de Stat al SUA a confirmat că fenomenul de corupție rămâne larg răspândit la toate nivelurile de guvernare din România, scrie Washington Post.

Șeful partidului de guvernământ din România a negat toate acuzațiile spunând că este vorba doar de "zvonuri și bârfe".

Și partenerii politici ai lui Dragnea se află sub suspiciuni de corupție, arată Washington Post, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu fiind acuzat de mărturie mincinoasă, iar alți acuzați de corupție fugind în Costa Rica, Madagascar sau Serbia.

Corupția este parte a vieții cotidiene în România, potrivit raportului anual realizat de Departamentul de Stat al SUA cu privire la practicile legate de drepturile omului.

Raportul citat de Washington Post menționează "numeroase cazuri de corupție la nivel guvernamental" anul trecut și spune că "mita rămâne o practică comună în sectorul public".

Procesul lui Dragnea, amânat pe 15 mai. Curtea Supremă cere DNA să explice rolul protocolului cu SRI

Agenția anti-corupție a Consiliului Europei a exprimat "îngrijorări serioase", cu privire la asaltul asupra codurilor penale din România, arată publicația americană care precizează că sistemul judiciar rămâne sub monitorizare europeană.

În ciuda tuturor acuzațiilor, Dragnea și-a întărit puterea în acest an, scriu jurnaliștii de la Washington Post. Din cauza condamnării în dosarul Referendumului, Dragnea nu poate fi numit premier. Pe lângă asta, liderul PSD are sechestru pe avere ca urmare a acuzațiilor legate de fondurile europene.

În ultimele luni, alianța de la guvernare a lansat un asalt asupra sistemului judiciar din România, care a generat proteste masive în țară și a atras critici acerbe de la Washington și Bruxelles.

Guvernul controlat de PSD a fost criticat și pentru subminarea activității DNA care a reușit punerea sub acuzare a 713 de oficiali, inclusiv a 28 de primari de localități, mai scrie Washington Post.

Curtea Supremă a stabilit un nou termen, 15 mai, în dosarul "Bombonica", în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual. Liderul PSD nu s-a prezentat la proces fiind plecat într-o vizită oficială în Israel, anunțată în ultima clipă. Potrivit surselor Realitatea TV, avocații unora dintre inculpați au invocat în apărarea clienților protocoalele încheiate de parchet cu SRI. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a solicitat DNA să explice ce rol au avut protocoalele în dosarul "Bombonica".

Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soție Bombonica Prodana, dar și de foști angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman.

Toți ceilalți acuzați din dosar, mai puțin liderul PSD, și-au recunoscut vinovăția.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News