Merapi, unul dintre cei mai activi vulcani din Indonezia aflat pe insula Java, a erupt, în această dimineață. Erupțiile au format un nor care s-a răspândit până la o distanță de 3,5 kilometri de crater și a acoperit satele din jur cu cenușă. Din fericire, nu s-a dat ordin de evacuare și nici nu s-au înregistrate victime.
Situat nu departe de capitala culturală indoneziană Yogyakarta, pe insula Java, Merapi a fost deosebit de activ în ultimele luni.
De altfel, autoritățile au ridicat nivelul său de alertă încă de la sfârșitul anului trecut, astfel că locuitorii nu au voie să se apropie pe o rază de cel puțin cinci kilometri de vulcan, potrivit Agenției naționale de geofizică.
"Locuitorii trebuie să se protejeze de cenușă și au fost avertizați cu privire la eventuale scurgeri de lavă în zona din jurul Merapi", arată reprezentanții agenției.
Ultima erupție majoră a vulcanului Merapi a avut loc în urmă cu 12 ani, mai exact în 2010, când a provocat peste 300 de decese și evacuarea a circa 280.000 de locuitori în zonele înconjurătoare.
Aceasta a fost cea mai puternică erupție din anul 1930, când aproximativ 1.300 de persoane și-au pierdut viața. În 1994, o altă erupție a provocat aproximativ 60 de decese.
Vă reamintim că Indonezia este situată în așa-numitul "Cerc de Foc al Pacificului", o zonă cu o intensă activitate seismică, și are circa 128 de vulcani activi.