Actual· 1 min citire

Vladimir Putin, furios că UE vrea să restricționeze îngrășămintele rusești „O prostie absolută”

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 iul. 2025, 17:40

Președintele rus Vladimir Putin a calificat joi intenția Uniunii Europene de a se lipsi de îngrășămintele rusești drept "o prostie absolută", informează agențiile străine.

"Din punct de vedere economic, din punctul de vedere al intereselor propriei agriculturi, aceasta este o prostie absolută", a declarat președintele Vladimir Putin în timpul unei întâlniri cu președintele Asociației Producătorilor de Îngrășăminte (APF) din Rusia, Andrei Guriev.

Liderul de la Kremlin a menționat că decizia UE "va afecta în ultimă instanță prețurile alimentelor".

Potrivit lui Guriev, impunerea de tarife și taxe la azot și îngrășăminte complexe va duce la o creștere de 20% până la 30% a prețului acestora.

Trump, supărat pe declarațiile lui Putin: „Ne spune o mulțime de prostii!” SUA iau în calcul noi sancțiuni împotriva Rusiei

"Fermierii europeni vor fi obligați să își reducă culturile sau să solicite subvenții", a adăugat președintele APF, citat de Agerpres.

Conform datelor sale, Europa importă în prezent 17 milioane de tone de îngrășăminte, dintre care 5,5 milioane provin din Rusia.

Totodată, Guriev l-a informat pe președintele Rusiei că producătorii de îngrășăminte și-au cvadruplat exporturile către India, acestea ajungând la 1,2 milioane de tone.

După ce l-a întrebat pe Zelenski dacă poate ataca Moscova, Trump vine cu un avertisment pentru Putin

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual