Senatul Statelor Unite a adoptat marți în unanimitate o rezoluție prin care îl condamnă pe președintele rus Vladimir Putin drept criminal de război, o demonstrație rară de unitate în Congresul american, profund divizat, transmite Reuters.
Rezoluția, introdusă de senatorul republican Lindsey Graham și susținută de senatorii ambelor partide, încurajează Curtea Penală Internațională de la Haga și alte state să vizeze armata rusă în orice investigație a crimelor de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.
"Toți ne-am unit împreună, în această Cameră, democrați și republicani, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de responsabilitatea atrocităților comise împotriva poporului ucrainean", a spus liderul majorității democrate din Senat, Chuck Schumer, într-un discurs ținut înaintea votării.
Rusia își denumește acțiunile o "operațiune militară specială" de demilitarizare și denazificare a Ucrainei, iar președintele Putin a vorbit despre Ucraina ca despre o colonie americană cu un regim marionetă și fără tradiția unei statalități independente.