Actual· 1 min citire

Virgil Popescu, chemat la raport în Parlament în scandalul facturilor la energie

Virgil Popescu

Virgil Popescu

Scris de Monica Vasilescu Publicat: 20 sept. 2021, 16:32

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, va participa lunea viitoare la dezbaterea „Ora Guvernului” din plenul Camerei Deputaților, a stabilit Biroul Permanent.

Decizia a fost luată la solicitarea ministrului, care a cerut o reprogramare în data de 27 septembrie, după ce nu a putut fi prezent în plen în 15 septembrie, când a fost invitat inițial.

„Am rugămintea ca prezența mea la 'Ora Guvernului' să fie stabilită în ziua de 27 septembrie. Cu această ocazie le voi prezenta colegilor din Parlament mai multe detalii cu privire la schema de compensare și, totodată, voi răspunde la toate întrebările care îmi vor fi adresate. (...) Îmi doresc să avem o dezbatere aplicată pentru ca împreună să găsim cele mai bune soluții pentru români, care sunt afectați de costurile mari ale facturilor la energie electrică și gaze naturale", a transmis Virgil Popescu în scrisoarea transmisă miercurea trecută.

În 12 septembrie, Biroul permanent al Camerei Deputaților l-a invitat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, pentru 15 septembrie, la ora 12.00, la "Ora Guvernului", pe tema facturilor la energie, la solicitarea grupul minorităților naționale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News