O misiune tehnică a Fondului Monetar Internațional (FMI) și Comisiei Europene va veni la București în perioada 19 - 26 mai, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, la Palatul Parlamentului.
De la ultima vizită a FMI la București, noul ministru de Finanțe s-a întâlnit de două ori cu oficialii Fondului, la aceștia acasă - la New York, respectiv Washington.
FMI a plecat fără rezultate de la București la ultimele două vizite. Mai mult, omul cu care au purtat negocierile, fostul șef al Finanțelor, Darius Vâlcov, este acum reținut în arestul Capitalei.
Guvernul Ponta a derapat serios de la cerințele acordului, prin nesocotirea unor impuneri ale FMI, cum ar fi restructurarea datoriilor la companiile de stat, sau prin asumarea unor modificări fiscale neargumentate suficient din perspectiva încadrării în deficitul bugetar.
"În luna mai vor veni la București. Între 19 și 26 mai va avea loc la București o misiune tehnică, discuții tehnice pe Codul Fiscal și stadiul implementării măsurilor cuprinse în programul cu Fondul Monetar și Comisia Europeană. Au fost deja câteva acțiuni pe care le-am întreprins la întoarcerea de la Washington, măsuri care erau oarecum întârziate în programul cu FMI și CE. O să le aflați. Trebuie discutate în Guvern și aprobate", a spus Teodorovici, citat de Agerpres.
De asemenea, ministrul de Finanțe a precizat că, în septembrie, actualul acord expiră și speră să fie un rezultat pozitiv.
"Să încheiem acordul aflat în derulare în bune condiții și am mari speranțe că în acest an România va face acest pas extrem de important. Este foarte importantă misiunea din luna mai, de la București. Dacă lucrurile stau așa cum ne dorim cu toții, atunci, în luna iulie, este posibilă o discuție în board-ul Fondului și apoi în cadrul Comisiei Europene pentru ca în luna septembrie, când acest acord expiră, să fie un rezultat pozitiv. După aceea, vedem exact care vor fi discuțiile și intențiile noastre ca țară vizavi de o discuție pe un nou cadru de colaborare", a afirmat ministrul Finanțelor Publice.
Șefa misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a declarat, la sfârșitul lunii martie 2015 că Executivul de la București ar trebui să reanalizeze momentul adoptării reducerilor de taxe precum și dimensiunea acestor scăderi, "având în vedere că este nevoie de timp pentru realizarea progreselor pe partea colectării veniturilor".Mai mult, Andrea Schaechter subliniază faptul că "important pentru reducerile de taxe este ca progresele realizate pe partea îmbunătățirii colectării veniturilor să fie permanente".
Pe lângă Codul Fiscal, Executivul de la București a mai pregătit și alte surprize experților fiscali internaționali, cum ar fi reducerea TVA la alimente la 9% începând cu iunie 2015 sau arestarea negociatorului nr.1 cu Fondul, fostul șef al Finanțelor, Darius Vâlcov.