Meteorologii anunță că începând de joi până duminică vremea se răcește, iar temperaturile vor fi cu circa opt grade mai mici față de cele normale. În majoritatea regiunilor se vor înregistra ploi, dar nesemnificative din punct de vedere a cantității.
“În următoarea perioadă, de mâine (n.r. - joi) până duminică, vremea se va răci, încât cel puțin pe parcursul zilei de sâmbătă, în regiunile Sudice și cele de Răsărit va deveni deosebit de rece, dar rece va fi în toată țara. În cursul nopților vor fi temperaturi negative, dar la munte valorile termice rămân negative și ziua, și noaptea, chiar sub limita de ger la înălțimi de peste o mie de metri. Sâmbătă și vineri va fi o vreme mai rece decât în mod normal în regiunile Sudice, unde sâmbătă vremea va fi deosebit de rece. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova vor fi valori cu aproximativ 8 grade sub cele normale”, a declarat Romica Jurca, meteorologul de serviciu din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.
Reprezentantul ANM susține că începând de joi apar și precipitațiile, iar la munte este așteptată ninsoare.
“Tot la munte vor fi și până sâmbătă precipitații sub formă de ninsoare, posibil să fie mai importante cantitativ în zona Carpaților Orientali. Joi și vineri, intensificările vântului vor fi mai mari pe creste, va viscoli. De joi noapte, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, posibil să apară în Centrul, Estul țării și Sud. Toate precipitațiile vor fi foarte slabe din punct de vedere cantitativ”, a mai spus reprezentantul ANM.
Meteorologul anunță că temperaturile se vor încadra, în următoarele zile, între 0 și 16 grade.
“Joi la amiază temperaturile vor fi între 5 și 16 grade. Vineri la amiază valorile vor fi în general între 1 și 11 grade, sâmbătă vor fi între 0 și 9 grade, iar în cursul nopții de vineri și sâmbătă vor fi temperaturi negative între -7 și -2 grade. Duminică dimineața va fi cel mult un grad”, a mai spus meteorologul.
La București se vor înregistra circa 9-10 grade, în orele amiezii.