CSM reacționează după decizia CEDO privind salariile magistraților. Guvernul trebuie să respecte plățile

Poziția CSM vine într-un moment în care plata restanțelor salariale ale magistraților a provocat un conflict juridic între instanța supremă și Executiv. Pe 15 octombrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre definitivă prin care Guvernul și Ministerul Finanțelor au fost obligate să asigure fondurile necesare achitării unor drepturi salariale restante, estimate la aproximativ cinci miliarde de lei. Ulterior, ÎCCJ a explicat că decizia CEDO nu soluționează procesul deschis împotriva Guvernului, deoarece cele două cauze au obiecte juridice diferite.

CSM cere Guvernului să respecte obligațiile de plată către magistrați

În comunicatul transmis vineri, Consiliul Superior al Magistraturii subliniază că decizia Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie analizată în raport cu situația concretă examinată de judecătorii europeni. CSM explică faptul că, în procesul de la Strasbourg, Guvernul României nu a contestat existența datoriilor stabilite prin hotărâri judecătorești definitive. Reprezentanții statului au invocat însă dificultățile bugetare și necesitatea achitării sumelor în mai multe tranșe, pe o perioadă mai lungă.

Consiliul arată că jurisprudența CEDO permite, în situații excepționale, inclusiv atunci când un stat se confruntă cu probleme economice severe, plata eșalonată a unor obligații financiare. O asemenea măsură trebuie însă să păstreze un echilibru între interesul public și drepturile persoanelor care au de recuperat bani. În același timp, eșalonarea nu anulează datoria și nici nu permite autorităților să ignore termenele pe care și le-au asumat.

În opinia CSM, problema care a dus la procesul soluționat definitiv de Înalta Curte pe 15 octombrie este tocmai faptul că Guvernul nu a respectat propriul calendar de plată. Astfel, Consiliul consideră că verdictul european și hotărârea instanței supreme nu se contrazic, deoarece au analizat aspecte diferite ale obligațiilor financiare ale statului.

„Cele două cauze privesc, așadar, chestiuni juridice distincte”, subliniază CSM.

Ce a decis CEDO în procesul privind restanțele salariale ale magistraților

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a anunțat joi, 22 octombrie, decizia pronunțată în cauza „Pușcașu și alții împotriva României”. Procesul a vizat plângerile formulate de cinci judecători și foști judecători români, nemulțumiți că statul nu a executat integral hotărârile definitive prin care le fuseseră recunoscute anumite drepturi salariale. Magistrații obținuseră în instanțele din România sume reprezentând diferențe de remunerație și alte drepturi financiare, rezultate în principal din constatarea unor tratamente salariale discriminatorii față de alte categorii profesionale. Deși hotărârile erau definitive, statul nu achitase integral banii, invocând dificultățile economice și necesitatea unor plăți eșalonate.

Decizia CEDO a fost pronunțată pe 13 octombrie 2026 și comunicată public pe 22 octombrie. Cei șapte judecători ai Curții au respins în unanimitate cele cinci cereri, considerând că acestea sunt vădit neîntemeiate. Hotărârea este definitivă. Judecătorii europeni au stabilit că, în circumstanțele analizate, întârzierile și plățile parțiale nu au încălcat dreptul reclamanților de a obține executarea hotărârilor judecătorești și nici dreptul la respectarea bunurilor. Curtea a ținut cont de dificultățile bugetare ale României, de dimensiunea obligațiilor financiare și de faptul că autoritățile efectuaseră deja o parte dintre plăți.

Decizia nu înseamnă însă că sumele rămase de achitat dispar sau că statul poate renunța la executarea hotărârilor definitive. CEDO a analizat dacă modalitatea de eșalonare, în condițiile concrete ale cauzei, a încălcat Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De ce susține CSM că decizia CEDO nu schimbă obligațiile stabilite de ÎCCJ

Consiliul Superior al Magistraturii atrage atenția că trebuie făcută o diferență între dreptul statului de a stabili un calendar de plată și obligația autorităților de a respecta acel calendar. În cazul analizat de CEDO, discuția a vizat legalitatea eșalonării din perspectiva drepturilor protejate de Convenția Europeană. În schimb, procesul soluționat de ÎCCJ a urmărit să stabilească dacă Guvernul a respectat obligațiile pe care și le asumase deja prin propriile acte normative.

Potrivit CSM, autoritățile executive au adoptat în timp mai multe acte normative prin care au stabilit plata treptată a restanțelor salariale. Problema a apărut atunci când anumite tranșe au ajuns la scadență, însă fondurile necesare nu au fost puse la dispoziție. În aceste condiții, eșalonarea nu mai poate fi invocată drept justificare pentru neplata unor obligații care ar fi trebuit deja îndeplinite.

CSM consideră că respectarea hotărârilor judecătorești definitive reprezintă o obligație a statului, indiferent de dificultățile administrative sau de disputele privind alocarea banilor. În același timp, Consiliul susține că sunt necesare soluții legislative pentru evitarea acumulării unor noi restanțe și pentru prevenirea proceselor repetate.

CSM solicită consultări cu Guvernul și Parlamentul pentru schimbarea regulilor de salarizare

Dincolo de disputa privind datoriile existente, Consiliul Superior al Magistraturii cere autorităților să rezolve problemele care au dus la apariția numeroaselor litigii salariale. Instituția consideră că o parte importantă a proceselor din sectorul public, inclusiv cele referitoare la magistrați, a fost generată de legislația insuficient de clară și de modificările repetate ale regulilor de salarizare. În acest context, CSM invită reprezentanții puterii legislative și ai puterii executive la consultări pentru elaborarea unui cadru normativ stabil, predictibil și nediscriminatoriu. Scopul este eliminarea neclarităților care au permis interpretări diferite ale drepturilor salariale și au determinat angajații din sistemul judiciar să se adreseze instanțelor pentru recuperarea unor sume.

Consiliul consideră că o legislație mai clară ar putea reduce numărul litigiilor viitoare și ar permite instituțiilor publice să își planifice mai bine cheltuielile. Totodată, regulile ar trebui să asigure un tratament echitabil și să evite apariția unor noi diferențe salariale care ar putea fi contestate în instanță.

Înalta Curte a obligat Guvernul să asigure aproximativ cinci miliarde de lei pentru restanțele salariale

La 15 octombrie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat definitiv procesul deschis împotriva Guvernului și a Ministerului Finanțelor privind asigurarea fondurilor necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Instanța supremă a respins recursul autorităților și a menținut hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București pe 5 mai. Miza financiară a litigiului este estimată la aproximativ 4,8-5 miliarde de lei, echivalentul a aproape un miliard de euro. Sumele provin din drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, inclusiv majorări stabilite retroactiv.

Decizia obligă autoritățile să asigure resursele bugetare necesare pentru executarea obligațiilor de plată. Potrivit hotărârii, Guvernul trebuie să înceapă demersurile pentru punerea în aplicare a deciziei în termen de zece zile de la rămânerea sa definitivă. Nerespectarea obligațiilor poate atrage penalități și sancțiuni financiare. După pronunțarea hotărârii, reprezentanții fostului Guvern condus de Ilie Bolojan au susținut că Executivul interimar nu putea face o rectificare bugetară pentru alocarea banilor. În schimb, reprezentanții instanței supreme au arătat că respectarea unei hotărâri definitive nu poate depinde de prioritățile politice sau de opțiunile autorităților privind cheltuielile publice.

Disputa a generat numeroase reacții, mai ales în condițiile în care România se confruntă cu presiuni pentru reducerea deficitului bugetar, iar plata unor restanțe de asemenea dimensiuni reprezintă un efort financiar important.

De ce s-au acumulat restanțe salariale atât de mari în sistemul judiciar

Litigiile privind drepturile salariale ale magistraților au o istorie îndelungată în România. De-a lungul anilor, numeroși judecători și procurori au contestat în instanță modul în care le-au fost calculate indemnizațiile, sporurile și alte drepturi financiare. Unele hotărâri au stabilit existența unor diferențe salariale nejustificate între persoane care desfășurau activități comparabile sau ocupau funcții similare. După obținerea hotărârilor definitive, autoritățile au fost obligate să achite sumele stabilite. Pentru că impactul financiar a fost considerabil, Guvernul a adoptat mai multe acte normative prin care a împărțit plățile în tranșe, pe perioade de mai mulți ani. În unele situații, termenele au fost ulterior modificate, iar obligațiile au fost reeșalonate.

Acumularea restanțelor a fost influențată și de dobânzile și actualizările aplicate sumelor datorate, în condițiile prevăzute de lege și de hotărârile judecătorești. Astfel, întârzierile repetate pot duce la creșterea obligațiilor totale ale statului, chiar dacă datoria inițială a fost stabilită cu mai mulți ani înainte. Datele analizate în dosarul CEDO arată dimensiunea fenomenului. Între 2006 și 2022, Ministerul Justiției a achitat peste 604 milioane de euro în executarea unor hotărâri judecătorești și decizii administrative privind drepturi financiare. La rândul său, Înalta Curte a efectuat, în perioada 2010-2022, plăți de aproximativ un miliard de euro pentru obligații de acest tip.

Aceste sume reprezintă plăți efectuate în perioade diferite și nu trebuie confundate cu restanțele de aproximativ cinci miliarde de lei aflate în centrul procesului soluționat de ÎCCJ în octombrie 2026.

CEDO și ÎCCJ au analizat probleme juridice diferite

După anunțarea deciziei CEDO, la 22 octombrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis un comunicat prin care a explicat de ce soluția instanței europene nu schimbă hotărârea definitivă pronunțată în procesul cu Guvernul și Ministerul Finanțelor. Instanța supremă a precizat că judecătorii europeni au analizat compatibilitatea eșalonării și întârzierilor cu drepturile garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În schimb, procesul național a urmărit să stabilească dacă autoritățile executive au respectat propriile acte normative și au asigurat banii necesari pentru tranșele ajunse la scadență.

ÎCCJ a subliniat că posibilitatea statului de a stabili termene de plată nu îl eliberează de obligația de a respecta acele termene. Totodată, instanța a atras atenția că hotărârea europeană nu reprezintă o soluționare a litigiului național și nu poate fi folosită pentru anularea automată a obligațiilor stabilite printr-o decizie definitivă. Poziția exprimată vineri de Consiliul Superior al Magistraturii merge în aceeași direcție. CSM consideră că decizia CEDO trebuie respectată, dar și că autoritățile sunt obligate să pună în aplicare hotărârile definitive pronunțate de instanțele naționale. În același timp, Consiliul cere o schimbare a modului în care este reglementată salarizarea în sistemul public, pentru ca diferențele de interpretare și modificările legislative repetate să nu mai genereze noi procese și obligații financiare suplimentare pentru stat.