Actual· 4 min citire

Vicepreședinte PDL: Proiectul fuziunii PNL-PDL va continua pentru că nu există drum de întoarcere

Vicepreședinte PDL: Proiectul fuziunii PNL-PDL va continua pentru că nu există drum de întoarcere

Vicepreședinte PDL: Proiectul fuziunii PNL-PDL va continua pentru că nu există drum de întoarcere

Publicat29 iun. 2014, 11:58
SursăMediafax

Vicepreședintele PDL Ioan Bălan consideră că proiectul fuziunii PNL-PDL trebuie să continue, fiind prea important, și, chiar dacă procesul a fost bulversat de decizia liberalilor ca formațiunea rezultată să se numească PNL, nu există drum de întoarcere, opiniile urmând să fie armonizate, potrivit Mediafax.

Deputatul de Suceava Ioan Bălan, care este coordonator al fuziunii PNL-PDL pentru regiunea de nord-est, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că, începând de luni, liderii celor două partide ar trebui să se așeze la masa negocierilor după ce Congresul PNL a ratificat hotărârea de fuziune.

"Cred că de acum negocierile ar trebui să se desfășoare la o masă rotundă pentru că a trecut vremea discuțiilor purtate de o parte și de alta a mesei", a spus Bălan.

El a arătat că în cadrul Congresului PNL s-au rezolvat unele probleme legate de fuziune, dar că au fost, în același timp, și hotărâri care au bulversat proiectul, cum ar fi decizia ca numele partidului rezultat să fie PNL.

"Când vrei să construiești, cred că e bine să te sfătuiești și cu partenerii înainte să iei hotărâri care ar putea să bulverseze proiectul de fuziune. Cred că lucruri sensibile, cum ar fi acela de a păstra denumirea unuia și tot ce ține de o singură parte, bătute în cuie prin decizie a Congresului, nu prea arată că cele două părți negociază", a spus vicepreședintele PDL.

El a arătat însă că lucrurile mai pot fi armonizate pentru că acest proiect de fuziune și de constituire a unui puternic partid de dreapta în România este mult prea important.

"Eu cred că acest proiect, de realizare a unei construcții politice cu o miză extrem de importantă, nu atât pentru partid, cât pentru țară, va continua, iar lucrurile vor fi armonizate. Odată pornit acest proiect, el trebuie să funcționeze pe principiul «înainte, că înapoi podul e rupt». Nu cred că există drum de întoarcere", a afirmat Bălan.

Vicepreședintele PDL a mai spus că noul președinte al PNL, Klaus Iohannis, ar trebui să înțeleagă că în politica românească lucrurile se fac mai nuanțat.

"Mi-aș permite un sfat pentru președintele PNL. Chiar dacă gândește nemțește, trăiește în România și în politica românească lucrurile trebuie tratate mai nuanțat", a adăugat Bălan.

Noul președinte al PNL, Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că este în măsură să confirme că "PDL a acceptat" ca noua formațiune politică rezultată din fuziunea cu liberalii să se numească PNL.

"Vreau să vă spun ceva ce nu a spus nimeni, sunt în poziția să vă confirm că PDL acceptă ca noua formațiune să se numească PNL", le-a spus Iohannis delegaților la congresul PNL.

Vicepreședintele PDL Ioan Oltean a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX că PDL nu a acceptat ca noul partid care va rezulta din fuziunea cu PNL să poarte numele PNL, iar în opinia sa afirmațiile făcute de Klaus Iohannis sunt “un pas uriaș spre eșecul fuziunii”.

“PDL nu a acceptat ca noul partid care rezultă din fuziunea cu PNL să se numească PNL. Nu a avut loc nicio discuție legată de denumirea partidului și apreciez că a fost o mare greșeală pe care a făcut-o domnul Iohannis declarând acest lucru, ceea ce e un pas uriaș spre eșecul fuziunii prin susținerea unei afirmații care nu are suport în realitatea negocierilor dintre cele două formațiunii. Denumirea partidului este un lucru extrem de important. Ea nu poate fi consecința sau rodul gândirii unei singure părți, ci ține de rezultatul unei negocieri și nu există, în acest moment, acordul PDL în această privință”, a spus Ioan Oltean.

La rândul său, prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a precizat, pe Facebook, la scurt timp după ce Klaus Iohannis a anunțat că noua formațiune rezultată din fuziune se va numi PNL, că nu știe ce mandat are liderul PNL să facă acest anunț, dar pe al lui nu îl are.

"Această manieră de a purta discuțiile este incorectă. S-a stabilit că orice chestiune se va discuta și negocia instituțional în comisie. Nu e corect să aflăm de la televizor lucruri care se doresc a ne fi impuse. Regret și dezavuez această manieră care denotă lipsa de respect pentru parteneri. Cum spunea Vasile Blaga, nu vom oferi PDL pe tavă", a afirmat Predoiu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News