VESTE FOARTE BUNĂ din economia românească

VESTE FOARTE BUNĂ din economia românească
Producția industrială a crescut cu 9,1% în primul semestru din 2014 comparativ cu prima jumătate a anului trecut, iar creșterea ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate a fost de 10,4%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS). În plus, exporturile cresc și ele în ritm alert: avans de 7,6% în primele 6 luni!
În luna iunie 2014, producția industrială a scăzut față de luna precedentă atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 1%, respectiv cu 0,7%, informează Agerpres.
Față de luna corespunzătoare din anul precedent, producția industrială a crescut cu 10,4% ca serie brută, respectiv cu 11,5%, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate.
Exporturile și importurile au crescut cu 7,6%, respectiv cu 8%, în semestrul I, exporturile depășind 25,5 miliarde de euro, în timp ce importurile au atins valoarea de 28,3 miliarde de euro, iar deficitul comercial s-a majorat cu 13,3%, ajungând la 2,8 miliarde de euro, potrivit datelor INS.
Comparativ cu semestrul I 2013, exporturile au crescut cu 9,5% la valori exprimate în lei (7,6% la valori exprimate în euro), iar importurile s-au majorat cu 9,9%, la valori exprimate în lei (8% la valori exprimate în euro).
Avansul producției din semestrul I 2014 s-a datorat creșterii industriei prelucrătoare (+10,7%). Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat și industria extractivă au scăzut cu 1,9%, respectiv cu 1,7%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creșteri în industria bunurilor de capital (+15,1%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+9,6%), industria bunurilor de uz curent (+6,8%) și industria bunurilor intermediare (+5,9%). Industria energetică a scăzut cu 0,1%.
Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, semestrul I 2014, comparativ cu semestrul I 2013, a crescut cu 10,4%, susținută de industria prelucrătoare (+12,1%). Industria extractivă și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat au scăzut cu 1,2%, respectiv cu 1,1%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat următoarele creșteri: industria bunurilor de capital (+15,4%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+11,3%), industria bunurilor de uz curent (+8,6%), industria bunurilor intermediare (+6,7%) și industria energetică (+0,5%).
În luna iunie 2014, producția industrială (serie brută) a scăzut față de luna precedentă cu 1% ca urmare a scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: industria extractivă (-14,9%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-4,4%) și industria prelucrătoare (-0,1%).
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat următoarele scăderi: industria energetică (-6,9%), industria bunurilor intermediare (-2,7%), industria bunurilor de uz curent (-2,1%) și industria bunurilor de folosință îndelungată (-1,5%). Industria bunurilor de capital a crescut cu 2,2%.
Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, industria extractivă și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat au scăzut cu 11,3%, respectiv cu 2,2%, iar industria prelucrătoare a scăzut cu 0,1%.
Pe marile grupe industriale, industria energetică și industria bunurilor intermediare au scăzut cu 2,4%, respectiv cu 1%. Creșteri s-au înregistrat în: industria bunurilor de folosință îndelungată (+1,6%), industria bunurilor de uz curent (+1,4%) și industria bunurilor de capital (+1,1%).
În luna iunie 2014, producția industrială (serie brută) a crescut cu 10,4% față de luna corespunzătoare din anul precedent, datorită creșterii industriei prelucrătoare (+12,9%). Industria extractivă și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat au scăzut cu 10,8%, respectiv cu 6,0%.
Pe marile grupe industriale, s-au înregistrat creșteri la majoritatea categoriilor de bunuri: industria bunurilor de capital (+20,1%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+14,7%), industria bunurilor de uz curent (+8,5%) și industria bunurilor intermediare (+3,9%). Industria energetică a scăzut cu 5,8%.
Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut cu 11,5%, susținută de creșterea industriei prelucrătoare (+14,2%). Industria extractivă a scăzut cu 9,3%, iar producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat cu 4,5%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat următoarele creșteri: industria bunurilor de capital (+15,2%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+13,8%), industria bunurilor de uz curent (+11,1%) și industria bunurilor intermediare (+8,6%). Industria energetică a scăzut cu 3,1%.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























