Concepția potrivit căreia hipnoza e o stare de transă e una dintre cele mai răspândite și mai durabile mituri în psihologia populară, alături de altele, precum inteligența multiplă sau stilurile de învățare .
Publicul larg crede ceea ce afirmă specialiștii (apelul la autoritate). Dar faptul că specialiștii apelează la „transa hipnotică” în comunicarea publică sau în practica dumnealor nu face din „hipnoză” un fenomen real indiferent de “cascadoriile” manifestate pe scenă.
Dovezile cum că hipnoza e o stare distinctă calitativ de starea de vigilență conștientă sunt nemulțumitoare. Nu există dovezi solide pentru markeri specifici unei stări fiziologice diferite de cea de vigilență. (Lynn et al., 2007)
Nu există nici dovezi care să sugereze aspecte comportamentale specifice hipnozei. De exemplu, răspunsurile sugerate, cum ar fi reducerea durerii, halucinații sau amnezii temporare, pot fi obținute în absența unei inducții hipnotice. Ba mai mult, pot fi generate chiar și în stări obișnuite de vigilență (Lynn et al., 2015).
Sugestii potrivite pot fi suficiente ca să producă unele efecte fiziologice și comportamentale. O persoană care se încrede în terapeutul ei poate reacționa pozitiv la sugestiile acestuia în absența unei inducții hipnotice (genul „Pleoapele sunt grele, grele ca de plumb”), conform scientia.ro.
