Vaporul pentru copiii cu dizabilități din Mahmudia are acum șanse să fie folosit, la două luni de la inaugurarea cu mare fast făcută în prezența ministrului Raluca Turcan. Pontonul a fost pus din nou pe linia de plutire, după ce s-a scufundat la o lună de la tăierea panglicii.
"Vasul plutitor care va găzdui primul centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități din Delta Dunării a fost repus pe linia de plutire și a ajuns la Tulcea pentru inspecția tehnică, după un proces complex de ranfluare care a durat aproximativ trei săptămâni. Plutitorul ancorat la Mahmudia a fost repus pe linia de plutire de o întreagă echipă de specialiști ai colaboratorului din Sulina, contractat de Fundația Sera România pentru aceste servicii.
Procedura a fost una minuțioasă și complexă. Procesul a presupus și intervenția scafandrilor, care au etanșat cabinele, urmată de activitățile finale de repunere pe linia de plutire și asigurarea navei, urmând ca firma contractată să asigure supravegherea permanentă a vasului”, au explicat reprezentanții Fundației, potrivit ziare.com.
„Vasul a ajuns între timp la Tulcea, unde urmează să aibă loc inspecția tehnică și activitățile de curățare, reparații și revopsire, alături de reamenajarea cabinetelor de terapii, pentru a redeveni funcțional și a respecta conditiile legale privind licențierea ca centru de servicii pentru copiii cu dizabilități, ca să fie îndeplinite toate condițiile tehnice și de siguranță pentru a redeveni funcțional și a putea oferi gratuit servicii de recuperare și tratament pentru aproximativ 100 de copii cu dizabilități din comunitățile izolate din Delta Dunării”, potrivit Fundației.
Pontonul destinat copiilor cu dizabilități, inaugurat în prezența ministrului Muncii Raluca Turcan, s-a răsturnat și a luat apă pe 15 octombrie.