Actual· 4 min citire

Va fi sau nu obligatorie vaccinarea anti-coronavirus? Ce răspunde Alexandru Rafila

Alexandru Rafila

Alexandru Rafila

Scris de Dan Istratie Publicat: 13 nov. 2020, 05:56

Alexandru Rafila a vorbit despre vaccinul anti-coronavirus care va urma să apară în doze numeroase în primul trimestru al anului viitor.

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), medicul Alexandru Rafila, a declarat, joi seara, că vaccinarea anti-COVID nu va fi "cu siguranță" obligatorie în țara noastră, el adăugând că potrivit unor studii făcute, acceptabilitatea pentru acest vaccin e în jur de 50% din populație.

"Cu siguranță acest vaccin nu va fi obligatoriu. Sau aceste vaccinuri, că nu discutăm doar de unul singur. Aceste vaccinuri sunt vaccinuri noi și una este să discuți despre vaccinul DTP, care e cunoscut de zeci de ani și se cunoaște foarte bine eficacitatea sa, eventualitatea unor reacții adverse și așa mai departe și altceva e să discuți despre un produs nou, despre care lumea nu știe nimic și care a trecut doar prin niște studii clinice. Deci cu siguranță acest vaccin nu va fi obligatoriu nici pentru copii, nici pentru adulți, nici pentru altcineva și în mod evident încrederea în vaccin trebuie construită, nu trebuie impusă. Așa că eu sunt convins că această discuție legată de obligativitate, cel puțin dacă discutăm de aceste vaccinuri noi, nu este actuală", a afirmat medicul Rafila, într-o intervenție la postul Antena 3.

El a subliniat că pentru a avea încredere în această vaccinare din partea populației, este nevoie să se facă o "foarte bună campanie de informare", făcută profesionist și cu transparență.

"S-au făcut sondaje, a făcut și OMS inclusiv pentru România. Astăzi, un institut al Academiei Române a făcut tot așa, un studiu, și în general acceptabilitatea pentru acest vaccin e în jur de 50% din populație. Important este ca prin vaccinarea medicilor, a categoriilor la risc, încrederea în vaccin să crească, dar aceasta e condiționată de o foarte bună campanie de informare a populației care trebuie să fie sinceră, trebuie să fie transparentă, trebuie să fie profesionist făcută și atunci sigur că dacă oamenii văd că aceia care au primit vaccinul nu au probleme, nu au dezvoltat reacții adverse, devin protejați în fața bolii, cu siguranță vor avea și ei încredere să se vaccineze", a evidențiat Rafila.

Totodată, el a subliniat că până acum tot ce se cunoaște despre aceste vaccinuri anti-COVID sunt declarațiile companiilor farmaceutice producătoare și trebuie așteptată autorizarea de către Agenția Europeană a Medicamentului pentru a avea date complete cu privire la campania de vaccinare care trebuie făcută.

"Abordarea corectă o putem avea după ce aceste vaccinuri sunt evaluate și sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului. Până atunci, noi avem doar niște declarații ale companiilor producătoare, care au încheiat faza a treia a studiilor clinice, dar toate aceste documente urmează să fie evaluate de experți independenți de la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) sau de la FDA din Statele Unite. Abia ulterior putem să avem informațiile pe care toți încercăm să le cunoaștem. Deocamdată, sunt doar declarații ale producătorilor și pe baza declarațiilor nu se pot administra vaccinuri. Deci doar după ce sunt autorizate", a spus Rafila.

Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis s-a grăbit în afirmațiile făcute cu privire la vaccinarea anti-COVID a categoriilor de risc în primă fază care ar putea începe undeva în primul trimestru al anului viitor și apoi, din primăvară, și a restului populației, medicul Alexandru Rafila a răspuns că nu s-a grăbit deoarece "organizarea unei astfel de campanii necesită multe zile și implică o logistică specială" și a subliniat că "va fi o problemă serioasă și dacă cealaltă jumătate a populației care dorește să se vaccineze nu se va putea vaccina".

Medicul reprezentant al României la OMS a mai spus că trebuie înțeles că vaccinul anti-COVID nu va fi unul obișnuit, care se face la medicul de familie, ci va necesita centre speciale deoarece e vorba despre doze de vaccinuri foarte sensibile la variații de temperatură și care implică să fie păstrate în condiții speciale de temperatură.

Peste 38% dintre respondenții unui sondaj au declarat că nu s-ar vaccina împotriva COVID-19 dacă un astfel de tratament ar fi disponibil în perioada următoare.

Sondajul a fost efectuat în perioada 25 septembrie - 16 octombrie, de către Centrul de Cercetări Sociologice Larics (CCSL), în parteneriat cu Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale (ISPRI), sub egida Secției de Științe Medicale a Academiei Române. Volumul eșantionului a fost de 1.000 de persoane, iar eroarea maximă admisă a datelor a fost de +/- 3%. Metoda folosită a fost ce a chestionarului aplicat telefonic.

Astfel, 38,6% dintre respondenți au precizat că ar refuza să se vaccineze dacă ar exista un vaccin împotriva COVID-19. Un procent de 30% au declarat că ar aștepta o perioadă și s-ar vaccina doar dacă ar auzi că persoanele care și-au administrat un astfel de tratament nu au avut probleme. 21,8% au afirmat că s-ar vaccina, iar 8% au spus că ar accepta doar dacă li s-ar explica mai multe despre acest tratament.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News