O femeie în vârstă de 84 de ani, dispărută în urmă cu mai bine de șase luni de pe raza municipiului Arad, a fost găsită de un trecător, duminică, pe un teren.
Bărbatul venea de la pescuit și, la un moment dat, a observat o bătaie între mai mulți câini pe un teren. Pentru a-i despărți, bărbatul a aruncat de nenumărate ori cu pietre.
„După ce am dat cu piatra, un câine s-a întors la ceilalți doi și m-am întors și eu să mai arunc o dată cu piatra, ca să nu îl omoare. După ce i-am împrăștiat, am observat o geacă de fâș. M-am apropiat și m-am șocat, căci am văzut o pereche de pantofi și șosete albastre. Atunci am realizat că e un cadavru. Am început să tremur, nu am mai fost bun de nimic, m-am pus jos și am sunat la poliție. Pe schelet era și un pulover de culoarea cafelei, iar craniul era chiar lângă umărul stâng, fără păr, carne sau piele, direct osul”, povestește arădeanul.
La fața locului a aparut poliția. Ulterior, a venit și un echipaj de la medicina legală.
Potrivit aradon.ro, scheletul stă acolo de aproximativ șase luni de zile fără ca să fie văzut de cineva. Acesta ar aparține unei persoane de sex feminin, potrivit unui card de sănătate găsit asupra sa.
Osemintele au fost transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea efectuării expertizei medicale.