Sunt tot mai mulți oameni de afaceri care s-au săturat de birocrația și taxele uriașe din România și au luat calea străinății. Încă un exemplu vine să susțină această situație. Un tânăr om de afaceri, Ștefan Moșanu, a publicat pe internet o scrisoare deschisă adresată României în care își varsă năduful, declarându-se învins de sistem.
"Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărțim. Ești o țară minunată și sunt convins că într-o zi vei face un alt cetățean foarte fericit. (...)
Mai ții minte când eram student și mi-am făcut prima firmă? Facturasem șase milioane de lei vechi. Prima mea factură, scrisă pe genunchi la un client care se amuza uitându-se la mine cum încerc să calculez TVA. În două săptămâni mi-ai trimis Garda Financiară care m-a amendat cu 50 de milioane de lei vechi pentru că nu trecusem numărul contractului pe factură. Le-am spus celor de la Gardă că nu am, că abia am facturat șase milioane. Mi-au spus că lasă, ai părinți, rude, ești tânăr. (...)
Dar când am hotărât să îmi declar dragostea pentru tine și să cumpăr cu munca mea o bucată din tine? Când am făcut primul credit să iau un teren, să fac o casă unde să muncesc pentru a prospera ca parte din tine și unde să mor pentru a mă întoarce în pământul tău. Mai ții minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus că nu e problema lor că sunt greșite planurile și că un sfert din teren e în șosea. Pierderea mea, ofranda ta.
Știi tu oare câte zile am pierdut în templele tale cu ghișee? Am învățat în ele umilința în toate declinările ei și tot nu am fost demn de tine, tot arogant am rămas.
Știi tu oare că mi-am petrecut peste 5.000 de ore conducând? Știi tu că era să mor într-un accident? Și toate pentru că nu poți construi drumuri și căi ferate, știi doar să le desenezi ca un retardat pe șervețele.
Am muncit cu bucuria și energia pe care numai tinerețea ți le dau, și pentru că am avut cap și mâini dibace am produs cât pentru a hrăni cei 121 de fii ai tăi ce mi-au fost angajați în anii ăștia. Și din banii pe care i-am făcut vânzând roadele muncii mele ți-am pus lunar pe masă o parte frumușică. I-ai luat de fiecare dată fără măcar să zâmbești. (...)
Nu am fost demn nici de oamenii tăi. Oricât am muncit, abia am reușit să acopăr țepele pe care mi le-au dat. Pentru că ți-ai învățat oamenii ca atunci când sunt furnizori să nu livreze, ca atunci când sunt clienți să nu plătească, ca atunci când le împrumuți bani să nu îți mai răspundă. Și eu nu pot munci pe cât fură ceilalți.
Tot ce ți-am cerut a fost să mă lași să muncesc și aș fi împărțit cu tine roadele cu bucurie. (...) Cred că vei muri bătrână și singură. Cei care te-au iubit și pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor pleca, iar cei care doar te-au folosit se vor muta la alta când nu vei mai putea să le oferi nimic. Și mai cred că îți meriți soarta".