Un tânăr din București, dispărut din 8 octombrie, găsit mort pe Valea Caraimanului - Anterior, în zonă s-au efectuat căutări, inclusiv cu drona și elicopterul
Tânărul de 18 ani, din București, care era dispărut din data de 8 octombrie, a fost găsit decedat, vineri, de o echipă de salvamontiști care efectua căutări pe Valea Caraimanului.
"Persoana dispărută a fost găsită astăzi, de către o echipă de căutare Salvamont, pe Valea Caraimanului. La operațiunea de recuperare a trupului neînsuflețit au participat 11 salvatori montani de la Salvamont Prahova, Salvamont Bușteni și 5 jandarmi montani", anunță Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook.
Șeful serviciului, Daniel Banu, a precizat, pentru Agerpres, că în zonă au mai fost efectuate anterior căutări terestru, cu elicopterul, dar și cu drona, fără ca persoana în cauză să fie observată.
În urmă cu două zile, Poliția Capitalei a solicitat sprijin în vederea depistării unui tânăr de 18 ani care, pe 8 octombrie, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 1, spunând familiei că merge la munte. După acest moment, mebrii familiei nu au mai reușit să ia legătura cu el.
"La data de 23 octombrie, aparținătorii și-au exprimat acordul cu privire la mediatizarea cazului", informa un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB) transmis miercuri.