Un tânăr de doar 23 de ani a fost prins și reținut de polițiști după ce a accidentat mortal un bătrân pe trecerea de pietoni. Acesta a fugit de la fața locului.
Victima accidentului, în vârstă de 68 ani, se afla întinsă pe carosabil iar șoferul nu ar fi observat-o.
"Au fost desfășurate activități investigativ operative în zona producerii accidentului, în vederea identificării autovehiculului implicat și a persoanei bănuite de comiterea faptei. Polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 23 ani conducea autoturismul, în localitatea Bârgăuani, nu ar fi observat persoana vătămată ce se afla întinsă pe carosabil, ar fi acroșat-o iar ulterior ar fi părăsit locul producerii accidentului fără a anunța organele de poliție și fără încuviințarea acestora", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, inspectorul principal Ramona Ciofu.
Tânărul a fost reținut pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului și va fi prezentat procurorului cu propunere de luare a unei măsuri preventive.