Andy Weiss este un american de origine română care lucrează de 25 de ani în echipa lui Donald Trump.
Pentru prima dată, într-un articol din New York Times, apare numele unui Român, Andrew Weiss, care lucrează pentru Doanld Trump de 25 de ani, fiind responsabil cu dezvoltarea proiectelor imobiliare.
New York Times, cel mai influent ziar american, a făcut o descriere detaliată a business-ului organizației lui Donald Trump, care acum este obligat să îl dizolve pentru a nu fi în conflict de interese cu poziția de președinte al Statelor Unite, pe care o va ocupa după 20 ianuarie.
Andrew Weiss este un imigrant român care a crescut în Brooklyn, și a fost angajat imediat după ce a terminat școala în 1981, imediat ce Trump începea să se facă cunoscut. După douăzeci și cinci de ani, după ce a fost alături de Trump în vremuri bune și vremuri dificile, inclusiv în cadrul eșecului spectaculos al cazinourilor din Atlantic City, Weiss este încă alături de președintele SUA, ca vice-președinte pentru dezvoltare și construcții.
În cercul de apropiați ai lui Trump se află atât nume care vin din industrie, persoane care s-au făcut remarcate și au fost aduse ulterior în organizație, cât și persoane care au început de jos și au rămas loiale magnatului american, scrie Ziarul Financiar.