Actual· 1 min citire

Un câine polițist a găsit o femeie de 32 de ani care dispăruse de la domiciliu

Un câine polițist a găsit o femeie dispărută de acasă. Foto arhivă

Un câine polițist a găsit o femeie dispărută de acasă. Foto arhivă

Scris de Iulian Budusan Publicat: 16 iul. 2021, 23:05

Un câine polițist a reușit să găsească o femeie de 32 de ani, dată dispărută de acasă de către soacră. După ce s-au mobilizat trupele polițienești, câinele a dat de urma femeii în doar 15 minute.

Potrivit IPJ Argeș, polițiștii din Câmpulung au fost sesizați vineri după-amiază, prin apel la 112, de către o femeie din Țițești, că nora sa a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors.

În urma sesizării, peste 35 de polițiști, jandarmi, membri ai familiei și voluntari au demarat, de urgență, căutările, având informații că în jurul orei 11,00 femeia fusese văzută deplasându-se pe islazul din localitate, către pădure.

"A fost solicitat sprijinul echipajului canin, format din câinele de urmă Tod și conductorul său, agentul șef Dumitrașcu Dan. În aproximativ 15 minute, datorită aportului pe care l-a avut câinele de urmă, femeia a fost găsită, la aproximativ 300 de metri de locuință, într-o zonă cu vegetație", precizează sursa citată.

Tod, în vârstă de 6 ani, este câine polițist în cadrul IPJ Argeș din anul 2015, iar în anul 2016 a urmat Cursul de calificare - prelucrare urmă miros uman. În acest an, Tod a participat la aproximativ 20 de misiuni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News