Un bărbat de aproximativ 65 de ani a murit, duminică, în bazinul pentru adulți al Ștrandului Municipal din Piatra Neamț. El a fost observat la fundul bazinului de către salvamari.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat a fost scos din piscină, din Ștrandul Piatra Neamț, în stare de inconștiență.
"La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare persoanei, însă din păcate a fost constatat decesul. Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Polițiștii efectuează în continuare verificări pentru stabilirea identității bărbatului", a anunțat Poliția Neamț.
A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a se stabili, cu exactitate, circumstanțele producerii acestui eveniment.
"În cursul zilei de azi un bărbat de aproximativ 65 de ani a decedat la bazinul pentru adulți din Ștrandul Municipal. Bărbatul a intrat în piscina mare din Ștrand, iar la scurt timp după a fost observat pe fundul bazinului de cei doi salvamari. Aceștia l-au scos imediat la suprafață, fiind chemat și asistentul medical din Ștrand, care i-a acordat primul ajutor. La fața locului a fost chemat un echipaj de ambulanță, care a efectuat manevre de resuscitare, după care a fost transportat la spital, unde s-a constatat decesul. Cauzele decesului vor fi stabilite de către medicii legiști. Transmitem condoleanțe familiei și celor apropiați în aceste momente grele", au arătat reprezentanții Primăriei Piatra Neamț.