Surprize neplăcute la început de an pentru români! Autoritățile locale au luat decizia de a majora taxele și impozitele pentru apartamente și terenuri, după ce deciziile luate de Guvern i-au lăsat fără bani în 2018. Sunt situații în care impozitele au crescut și cu 30%.
Măsura a fost luată de administrațiile locale după ce Guvernul a decis să scadă impozitul pe venit de la 16 la 10%, începând cu 1 ianuarie 2018. Astfel, încasările la bugetele locale vor fi mai mici anul acesta cu zeci de milioane de euro în cazul municipiilor mari, precum Timișoara și Cluj Napoca.
În cele două municipii dările către bugetele locale nu cresc, dar în schimb cresc în localități mai sărace. [INTRA INFO] Spre exemplu, impozitul pe locuințe crește cu 30% în Rm. Vâlcea, în Suceava, Arad și Constanța cu câte 25%, în Satu Mare cu 20%, iar în Buzău și Vaslui cu câte 10%.
Guvernul PSD a tăiat din bugetele locale, aleșii locali ai PSD au votat pentru creșterea taxelor locale.
”In special la cladirile de locuit ale persoanelor fizice, care cresc cu 30%, impozitul pentru terenuri din intravilan cu constructii cu 40-42%. Impozitul pentru cladirile folosite in scop economic, dar aflate in proprietatea unor PF, aici cresterea e de 330%”, spune BOGDAN POPESCU președintele PNL Rm. Vâlcea.
Singura veste bună este că românii care își achită taxele până la 31 martie beneficiază de o reducere de 10%.
Unele administrații au majorat și taxa pe gunoi. În sectorul 4 al Capitalei, taxa de salubrizare s-a majorat de 2,4 ori. Asta înseamnă că o familie cu 2 copii va plăti anul acesta aproape 600 de lei doar pentru a li se lua gunoiul din fața blocului.
CU CÂT CRESC IMPOZITELE PE LOCUINȚE
Rm Vâlcea - 30%
Suceava, Constanța, Arad - 25%
Satu Mare - 20%
Vaslui, Buzău - 10%