Mihail Sebastian a dat, într-o anumită împrejurare, un titlu extrem de sugestiv unui articol de-al său: „Istoria nu face daruri”. Cazul lui Rudi Albin - evreu român emigrat în Israel în anii ’70 - demonstrează că, uneori, scriitorii și, implicit, istoria se pot înșela deopotrivă.
Darul pe care l-a primit Rudi Albin într-o anumită împrejurare istorică, mai precis Al Doilea Război Mondial, a fost propria viață. De altfel, nici nu s-ar putea spune precis ce anume l-a salvat pe Rudi: pasiunea pentru avioane sau ofițerul de aviație german care era găzduit în casa părinților săi. Este greu de spus. Poate câte puțin din amândouă. Cert este că povestea lui Rudi poate porni de la acest fapt cert: a iubit încă de copil zborul și avioanele. „Pentru mine a fost ca un microb. Joaca mea preferată era să cioplesc avioane din lemn. Aveam și talent, o spun cinstit, fără modestie. Aveam talent la desen, dar mai mult la cioplit lucruri. Mă foloseam pentru asta de un briceag”, și-a început povestea Rudi Albin.
Și-a petrecut copilăria la Tulcea, într-o familie de evrei. La noi, războiul a dus la schimbări semnificative, de cele mai multe ori dramatice, în viața acestei comunități. Familia lui Rudi, aidoma multor altora din localitate, a fost obligată de autorități să găzduiască ofițeri germani. „La noi au adus trei ofițeri: doi din Luftwaffe (forțele aeriene germane) și un căpitan de marină. Chiar dacă sună paradoxal ca ofițeri germani să fie găzduiți într-o casă evreiască, trebuie spus că acești ofițeri erau oameni cu un anumit nivel. Dacă ar fi fost SS-iști, nu-i băgau la noi sub nicio formă pentru că erau niște găinari, niște otrepe, cum erau legionarii. De fapt, ăsta a fost un noroc pentru familii, pentru că nu îndrăznea să se ia nimeni de noi câtă vreme erau acești ofițeri în casă.”Norocul pentru Rudi a fost unul... capital. „Într-o zi, cei doi ofițeri de aviație m-au văzut cum făceam avioane din lemn. Unul era gata, un Messerschmidt. I-am desenat pe coadă o svastică. Nu știu de ce îmi plăcea așa grozav semnul ăsta, care se trage din cultura indiană. S-au uitat unul la celălalt și după aceea m-au întrebat: «Tu ai făcut asta?» «Da» le-am răspuns. «Foarte bine, foarte frumos!» au zis. M-au chemat apoi în camera lor, au deschis un cufăr și m-au pus să întind mâinile. Mi-au dat pachete cu biscuiți (pe vremea aia numai în filme vedeam așa ceva), ciocolată, caramele și toate bunătățile. Mama, când m-a văzut, s-a albit la față; crezuse că am furat de la ei. I-am spus că ei mi-au dat pentru că au văzut că am făcut avionul și le-a plăcut.”
Sursa: ziarulring.ro
