Actual· 2 min citire

Ucraina îl acuză pe Putin că a "scuipat" în fața ONU și a Turciei prin atacarea portului Odesa

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Scris de Dan Istratie Publicat: 23 iul. 2022, 14:09

Ucraina l-a acuzat sâmbătă pe președintele rus Vladimir Putin că a 'scuipat în fața' ONU și a Turciei prin bombardarea portului Odesa, și a afirmat că Moscova își va asuma 'întreaga răspundere' a eșecului acordului privitor la exportul de cereale, semnat vineri la Istanbul, transmite AFP.

Lovind cu rachete portul Odesa, președintele rus a 'scuipat în fața secretarului general al ONU, Antonio Guterres, și a președintelui turc Recep (Tayyip) Erdogan, care au depus eforturi uriașe pentru a ajunge la acest acord', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko.

Ucraina a prevenit de asemenea că Rusia își va asuma 'întreaga răspundere' a eșecului acordului privitor la exportul de cereale.

'Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului', a anunțat sâmbătă Comandamentul Operațional Sud pe rețeaua Telegram.

Ucraina și Rusia au semnat vineri, la Istanbul, două acorduri separate cu Turcia și ONU privind exportul de cereale ucrainene și de produse agricole prin Marea Neagră.

Kievul și Moscova au semnat două texte identice, dar separate, la solicitarea Ucrainei, care a refuzat să parafeze orice document împreună cu Rusia.

Acest acord, aprig negociat din aprilie la inițiativa lui Antonio Guterres, va ușura situația țărilor dependente de piețele rusă și ucraineană, care reprezintă împreună 30% din piața mondială de cereale.

În termenii acestui acord, 'culoare securizate' vor permite circulația navelor de mărfuri în Marea Neagră, pe care 'cele două părți s-au angajat să nu le atace', a precizat un responsabil al ONU sub acoperirea anonimatului.

Oficiali ONU citați de Reuters au declarat presei vineri că acordul ar urma să fie deplin operațional în câteva săptămâni.

Negociatorii au renunțat la curățarea Mării Negre de mine, instalate în special de ucraineni pentru a-și proteja țărmurile. 'Deminarea ar fi luat prea mult timp', a justificat ONU, care a precizat că "piloți ucraineni" vor deschide calea cargourilor în apele teritoriale.

Ucraina a indicat că exporturile sale vor începe în trei porturi - Odesa, Pivdeni și Ciornomorsk - și că speră să le crească numărul pe viitor.

Acordul va fi valabil timp de '120 de zile', respectiv patru luni, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte.

Un centru de coordonare comun (CCC) urmează a fi deschis în acest weekend la Istanbul împreună cu reprezentanți ai tuturor părților și ai ONU.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News