Un bărbat din comuna suceveană Bosanci, are două autoturisme BMW pe care a pus același număr de înmatriculare: SV – 99 -GMC. Conform Poliției, unul dintre cele două vehicule ar fi fost înmatriculat legal, pe cealaltă mașină fiind montate plăcuțele ilegal. Polițiștii recunosc că sunt cu mâinile legate și nu au ce să-i facă individului până nu-l prind circulând în trafic cu mașina cu numere false.
Două mașini BMW, înmatriculate în județul Suceava, au același număr de înregistrare SV – 99 – GMC. Cele două autoturisme marca BMW au fost parcate unul lângă celălalt pe o stradă din municipiul Suceava, fără ca proprietarul lor să își facă griji pentru această neregulă. Potrivit polițiștilor, este ilegal ca două autoturisme să aibă același număr de înmatriculare, însă proprietarul lor poate fi tras la răspundere doar dacă va fi depistat în trafic la volanul mașinii căreia i-au fost atribuite numerele ilegal, scrie Adevărul.ro.
Conform oamenilor legii, numărul SV – 99 – GMC aparține autovehiculului BMW X5 și este proprietatea lui G. C., din comuna Bosanci, care locuiește în chirie într-un imobil de pe strada Mărășești a municipiului Suceava. El nu poate fi tras la răspundere de polițiști decât dacă va fi depistat în trafic la volanul BMW-ului seria 5, căruia i-au fost atribuite plăcuțele cu numărul SV – 99 – GMC, în acest caz putând fi întocmit pe numele lui un dosar penal pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
Din cauza legislației în vigoare, polițiștii sunt cu mâinile legate și nu pot face nimic în acest sens, decât să admire cele două mașini de lux aflate într-o parcare de pe strada Mărășești.